ACTUALITATEIMPORTANT

Promisiune| Slujbă de Înviere, la 30 de kilometri de Sibiu: “Ușa unei biserici nu trebuie închisă deloc!”

Anul trecut, credincioșii nu au putut participa la Slujba de Înviere așa cum o făceau de obicei, restricțiile impuse de pandemie ținându-i pe enoriași departe de lăcașurile de cult.

Și în acest an, Slujba de Înviere e pusă sub semnul întrebării, deoarece autoritățile au impus noi restricții în contextul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus.
Chiar dacă, deocamdată, nu se știe nimic despre cum va fi situația în preajma Sărbătorilor Pascale, la 30 de kilometri de Sibiu, în satul Alămor, a început mobilizarea fie și doar declarativă pentru acest important moment.
Într-o postare pe o rețea de socializare, soția preotului din sat vorbește despre posibilitatea oficierii Slujbei de Înviere cu ușile deschise.
“A purta mască în biserică este echivalentul la a te lepăda de Hristos, este negarea dumnezeirii și a vindecării ce se face de 2.000 de ani în interiorul ei. A purta mască în biserica înseamnă a-ți schimonosi chipul slavei lui Hristos, chipul umanității Sale. Am pregătit un afiș ce va fi pus pe ușa Bisericii Ortodoxe din Alămor. Slujba de Înviere se va ține cu ușile deschise pentru toți iubitorii de Hristos. (…) Vă rugăm să ne iertați că anul trecut am încuiat ușa bisericii. Nădăjduim ca și Mântuitorul ne va ierta acest gest! Anul acesta, lucrurile se vor face așa cum a rânduit Dumnezeu, de mii de ani, fie că vor, fie că nu vor groparii României”, a scris aceasta.


Am stat de vorbă cu Gabriela Petian, care ne-a explicat că afișul va fi pus pe ușa Bisericii din Alămor în cazul în care autoritățile vor decide că nici anul acesta nu vor fi permise astfel de liturghii.

“Fiecare om trebuie să decidă pentru el!”

Aceasta a subliniat faptul că se va aduce în prim plan Art. 381 din Codul Penal, privind împiedicarea exercitării libertății religioase, care, la primul punct, evidențiază faptul că: “Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat și funcționează potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă”.
“Ușa unei biserici nu trebuie închisă deloc, pentru nimeni. Nimeni nu are dreptul să închidă ușa! S-a întâmplat anul trecut și eu, personal, regret! Fiecare om trebuie să decidă pentru el. E alegerea lui dacă vine sau nu la biserică. Dacă îl iubești pe Hristos, vino! Oricum, anul acesta o să fie, mă gândesc, o slujbă diferită, având în vedere restricția de după ora 22. Probabil, Învierea se va face pe la ora 20”, a spus Gabriela Petian.
Aceasta a evidențiat și faptul că, în biserică, nu ar trebui să se poarte mască. “Oamenii care vin la Biserica din Alămor poartă mască. Avem dezinfectant, luăm măsurile necesare, păstrăm distanța. Dar, până la urmă, nu e nici normal să dezinfectezi icoanele, adică Sfințenia, pe Maica Domnului, purtătoare de Dumnezeu. (…) În Biserică e o altă dimensiune. Nu am spus nimănui să vină fără mască, dar să săruți icoanele mascat… Noi mergem la biserică să ne câștigăm vindecarea trupului și a sufletului. Înseamnă că ne negăm toate slujbele, rugăciunile și tot ce scrie în cărțile de cult. Scrie clar acolo: În Biserica Ta, în Cer mi se pare a fi”, a mai spus Gabriela Petian.

“Îl aducem pe Hristos la un material de plastic…”

Aceasta a vorbit, pentru Sibiul Azi, și despre Sfânta Împărtășanie, nefiind de acord cu lingurița de plastic sugerată spre folosință.
“Împărtășania ar trebui făcută cu lingurița aceea veche de sute de ani. Pe front s-au împărtășit cu aceeași linguriță mii de răniți, bolnavi, unii s-au vindecat în chip miraculos. Cum să îl micșorezi pe Hristos printr-o linguriță de plastic? Îl aducem pe Hristos la un material de plastic…”, a adăugat Gabriela Petian.
În ceea ce privește adaptarea lăcașelor de cult în contextul pandemiei, unele mutându-și slujbele în mediul online, soția părintelui a mai spus: “Liturghia nu se televizează! Ea e trăire, o altă dimensiune ce nu o poți transmite în direct. E ca și cum am face grătar la televizor și ne-am sătura”.
Gabriela Petian a conchis că mărturisirile de mai sus îi aparțin exclusiv acesteia, nefiind implicat și părintele Gligor Petian.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close