ACTUALITATEIMPORTANTPOVESTEA MEASănătate

Primul sibian confirmat cu COVID-19, la un an de pandemie: “Singurul lucru care nu s-a pierdut este speranța că va fi mai bine”

A fost primul sibian confirmat oficial cu noul coronavirus. Cu toate acestea, se pare că, înaintea lui, au existat în Sibiu și alți pacienți infectați, dar nedepistați. E asistent în Secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, face îngrijiri la domiciliu, iar boala a contactat-o de la un bolnav căruia nu i se făcuse încă testul. A stat internat o lună, pentru că, la început, externările se făceau doar după un test negativ. Despre ceea ce a simțit când a trecut de cealaltă parte a baricadei și despre “vedetismul” pe care i l-a dat statutul de prim sibian confirmat oficial cu noul coronavirus, Sergiu Danciu vorbește într-un interviu pentru Sibiul Azi, acordat fix la un an de la instituirea stării de urgență în România.

Până în 27 martie 2020, Sibiul se afla între ultimele două județe, alături de Harghita, în care nu era raportat, oficial, niciun caz de coronavirus. În acea dată, însă, a fost depistat pozitiv cu COVID-19 Sergiu Danciu, asistent medical în cadrul Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Despre zilele care au trecut după 27 martie 2020 ne-a povestit, recent, Sergiu Danciu, la un an de la instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
“Da, am fost primul caz oficial. Știu sigur că am fost primul caz medical. Când am fost eu internat, mai erau pacienți cu coronavirus, dar neconfirmați oficial. Acum un an, era nebunia că nu știi cum se manifestă, că e sau nu ca o gripă. Eu sunt diabetic, fac insulină. Era primul criteriu de care lumea se speria: diabeticii o să fie bolnavi grav. Toți membrii familiei mele s-au speriat: va fi rău, moare. A fost cel mai groaznic scenariu. Primele două-trei zile m-am simțit mai rău. Fiind cadru medical, lucrând în Terapie Intensivă, e cam descripția jobului – pun ce e mai rău în față, apoi ajung în situația în care uite că e roz, e bine. Așadar, într-un final, m-am liniștit. Am stat în spital o lună. Acasă, apoi, cam o săptămână, după care m-am dus la lucru. Toată lumea era speriată: “Uite, după câteva zile de la externare, a revenit Sergiu!”. De fapt, eu eram cel care îi încuraja: Stați că va fi bine!”, povestește Sergiu Danciu.

“Nu îmi era rău, dar toată lumea era agitată!”

Timp de o lună, Sergiu a stat internat la Boli Infecțioase. Spune că nu a fost în stare gravă, că nu a avut nevoie de oxigen, dar, fiind primul caz de COVID-19 din Sibiu, medicii nu l-au lăsat să plece acasă până nu a fost testat negativ.
“Am stat o lună internat. De ce atât de mult? Pentru că eram primul caz confirmat. Era ideea că toți diabeticii dezvoltă forme grave. Nu a fost așa. Am stat în stres. Eu, în primele zile am avut 350-400 glicemia. Era șocul adrenalinei în care dormeam două-trei ore. Nu îmi era rău, dar toată lumea era agitată. Toți cunoscuții din spital dădeau telefoane. Mi s-a spus că, până nu sunt ok, nu ies din spital. M-am și negativat foarte greu. Am avut vreo șapte teste pozitive”, spune Sergiu Danciu.
Printre altele, cel mai greu i-a fost să stea în pat o lună. Sergiu spune că e o persoană activă, merge mult pe jos, se plimbă și că a acceptat mai greu faptul că trebuie să pună totul pe pauză. “Eu sunt o persoană foarte activă. Când vine cineva și îți zice: “Acum nu mai faci nimic, doar stai!” – e greu. Mi-am ocupat timpul cu telefonul mobil, pentru că toată lumea mă suna întruna. Apoi, m-am uitat la televizor. Nu m-am uitat în viața mea atât de mult la televizor cât m-am uitat în luna respectivă. Și pacienții mă sunau să mă întrebe ba care e starea mea, ba că ei nu știu ce să facă în anumite situații, să ceară sfaturi”, povestește Sergiu.

După mai bine de o lună a revenit la serviciu: “Recunosc, am avut o reținere!”

După o lună, Sergiu a fost externat. A mai stat câteva zile acasă, după care a revenit la serviciu. Și-a pus, din nou, haina albă și a reintrat în rolul salvatorului de vieți: “Colegii mi-au spus: gata, ai revenit cu forțe proaspete!”.
Își amintește că a avut o reținere când a reintrat pe poarta SCJU Sibiu. “Da, recunosc, am avut o reținere, dar am dezvoltat foarte mulți anticorpi. Și acum mai am. Plus și cei de după vaccinul anti-COVID”, spune Sergiu.
Sergiu este asistent medical de 11 ani. Trei luni a fost în secția de Chirurgie, iar restul timpului la Terapie Intensivă. Spune că în această secție “ești prima și ultima linie de luptă”. “Ești prima pentru că la tine vine să îl salvezi, iar ultima pentru că acolo se sfârșește totul…”, adaugă Sergiu.

A lucra la Terapie Intensivă, mai spune acesta, înseamnă să fii pregătit pentru orice: “Nimic nu te mai ia prin surprindere! Trebuie să fii pregătit, pentru că, la orice oră din zi sau din noapte, se poate întâmpla ceva grav. Nu trebuie să te pierzi cu firea”.

S-au pierdut vieți, dar triumfă speranța…

Ce s-a schimbat în anul care tocmai a trecut?
“Ceea ce a fost mai greu de acceptat e că nu te mai apropii de un pacient să îl întrebi dacă e bine, să pui mâna pe ei. Îi vorbești de la distanță. Nu te mai apropii de nimeni așa ușor… Un om la Terapie Intensivă caută compasiune, un zâmbet. Chiar dacă ți-e greu și ție atunci, îl ajută când te vede că îi spui că va fi bine. Dacă te vede mascat, îți vede numai ochii… Te mai întreabă: Cine ești? Zice: “imaginea asta am avut-o în sală, înainte să mă operez. Tot în sala sunt?” Nu, altundeva… Meseria tot așa ți-o faci. Numai că nu mai empatizezi atât de mult cu pacienții”, spune Sergiu.
De la fix un an de la instituirea stării de urgență pe teritoriul României, noul coronavirus a furat peste 21.000 de vieți în județul Sibiu. Mulți au pierdut membri ai familiei, prieteni, cunoștințe.
“Singurul lucru care nu s-a pierdut este speranța că va fi mai bine. În rest, am pierdut prieteni că au murit, am pierdut că ne-am distanțat noi, că așa ni s-a zis, să nu ne mai vedem. Devenim mai reci. Poporul român este un popor mai balcanic, noi ne luăm în brațe, ne pupăm, e bine, e frumos. Acum, devenim foarte reci, lucru care nu e bun. Da, ok, ne protejăm, dar am văzut cazuri în care în aceeași casă stăteau la parter bunicii, la etaj copiii, iar părinții le ziceau să nu coboare la bunici pentru că mergeau la școală și să îi infecteze. E ca în cazul unei răceli. În casă, până nu fac toți, nu se scapă. Ce facem? Plouă afară și nu mai ieșim că plouă. Nu, tot ieși afară. Îți iei o pelerină, o umbrelă și ieși. Acum e virus… Trebuie să învățăm să trăim cu el, să îl tratăm, să ne protejăm, dar să nu ne pierdem umanitatea”, a conchis Sergiu.

 

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close