Rânduieli și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Ce trebuie și ce nu trebuie să faci în această zi

Sâmbăta Mare are o însemnătate foarte mare pentru creștini, fiind și ultima zi din Săptămâna Patimilor. Este o zi marcată de multe superstiții, obiceiuri și ritualuri, ca mai toate sărbătorile românești.

Tradiția spune că această zi este ultima în care trebuie să ne pregătim pentru Paști, astfel că gospodinele trebuie să pună la punct curățenia din casă și să termine de făcut preparatele pentru masa de sărbătoare. Este și ziua în care se sacrifică mielul, simbolul lui Iisus Hristos în credința creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit „Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său desăvârșit. Creștinii trebuie să rostească rugăciuni și să-și amintească de patimile pe care le-a suferit Iisus Hristos.

Ce trebuie să faci înainte de Paști

De obicei, de pe masa creștinilor, în ziua de Paști nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura. Cu toate acestea, spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare.

O preocupare pentru creștini este să aibă ceva nou în prima zi de Paști, așa că femeile își pregătesc o cămașă, iar bărbații ar fi bine să poarte o pălărie nouă.

Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr său păr sănătos.

Ce trebuie să știi despre ziua a șasea din Săptămâna Patimilor

Se spune că dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucâtm atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.

De asemenea, se spune că, dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, vei avea un an greu şi plin de încercări.

În momentul în care se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încât să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.

Nu în ultimul rând, ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar fetele nemăritate, dacă păstrează cojile, grăbesc căsătoria.

Elena Narcisa Roman,

studentă Anul III – Jurnalism, ULBS

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.