INTERVIUPOVESTEA MEASPORT

INTERVIU cu portarul de la CS Măgura Cisnădie, Denisa Tudor: “Am foarte multe experiențe frumoase cu fiecare echipă!”

Hunedoreanca Denisa Tudor a devenit una dintre jucătoarele echipei de handbal Măgura Cisnădie în 2020. În vârstă de 21 de ani, handbalista a câștigat numeroase titluri, atât individuale, cât și cu echipa.

Printre ele, aceasta se poate mândri cu titlul de Campioană Națională obținut în anul 2018. Tudor a jucat până acum la echipe precum CSS Petroșani (2010-2017), CSM București (2017-2019), CS Activ Prahova-Ploiești (2019-2020) și CS Măgura Cisnădie din 2020 și până în prezent.

Sportiva a fost de acord să ne ofere un interviu pentru a afla mai multe despre parcursul ei pe postul de portar în lumea handbalului.

 

Rep.: Cum ți-ai început cariera de handbalistă și unde?

Denisa Tudor: Aveam zece ani când mama mi-a propus să încep să practic acest sport, deoarece întotdeauna am fost un copil cu multe activități, iar în acel moment mă aflam într-un impas. Am practicat gimnastică aerobică până la vârsta de opt ani, apoi pe o perioadă de doi ani am urmat niște cursuri de dans,  iar la nouă ani am încheiat complet activitatea de acest fel. Echipa la care am început să joc a fost CSS Petroșani din orașul natal.

Rep.: Care a fost cel mai important meci al tău?

D. T.: Cred că cel mai important meci al meu a fost în mai 2017, la semifinala a doua organizată în Plopeni contra CSM București – cea mai bună echipă din țară atât la junioare cât și la senioare. Am făcut un meci extraordinar, motiv pentru care antrenorul tehnic m-a observat și mi-a  făcut o ofertă, pe care ulterior am și acceptat-o.

Rep.: Cu ce mari handbaliste ai avut contact până acum și cum a fost?

D. T.: Am avut contact cu jucătoare ca Paula Ungureanu, Grubisic, Majda Mehmedovic, Oana Manea, Bianca Bazaliu, plus alte jucătoare din lotuL CSM -ului din sezonul  2017/2018, deoarecę atunci era perioada în care loturile naționale s-au adunat în  cantonamente, iar jucătoarele de la ligă ce nu au fost delegate au rămas într-un număr redus, ceea ce îngreuna susținerea unui antrenament complet și, astfel, noi cele de la  junioare I (18/19 ani) am fost chemate  pentru a ne antrena împreună cu Liga. Antrenamentele au fost grele, deoarece preparatorul fizic susținea o încălzire foarte benefică, iar condiția fizică a jucătoarelor era una excepțională plus că nici în poartă lucrurile n-au fost mai ușoare. Primeam aruncări de la jucătoare tehnice, puternice și cu multă experiență acumulată pe parcursul carierei lor până în momentul prezent, dar am învățat multe lucruri și am avut parte de niște antrenamentę de excepție.

Rep.: Ce te inspiră în timpul meciurilor?

D. T.: Cred că răspunsul va fi destul de uzual: victoria. Îmi doresc foarte mult să câștigăm orice meci, accept înfrângerile, deși o fac cu greutate, dar le accept pentru că sunt de părere că din fiecare eșec învățăm ceva și lucrurile care nu merg bine sunt evidențiate printr-o înfrângere și astfel vor fi îmbunătățite în antrenamentele ce vor urma. Un alt lucru care mă motivează este dorința de a mă remarca. Dacă joc bine, fac o impresie bună, sunt cotată la un nivel apreciabil de către oamenii importanți din această lume a handbalului și beneficiile niciodată nu întârzie să apară. Motivația mea este mereu de a juca cât mai bine posibil și de a câștiga meciul respectiv cu orice preț.

Rep.: Unde ți-ai dori să ajungi?

D. T.: Încă de când eram mică urmăream meciurile echipei Gyor, multipla campioană a ligii campionilor și multiplă campioană a Ungariei. Pare o nebunie imensă, dar îndrăznesc să recunosc faptul că îmi doresc să joc la Gyor.

Rep.: Care este idolul tău și de ce?

D. T.: Idolul meu este Katrine Lunde, am descoperit-o pe când juca la Gyor. Dacă aș putea exprima mai mult în cuvinte și nu să mă rezum doar la ,,idol”, aș face-o pentru că este mai mult de atât pentru mine. Eu am ajuns dintr-o joacă în poartă, iar la 12 ani când handbalul a început pe bune pentru mine și în același timp am început să simt și dezavantajele acestui post. Din cauza loviturilor, nu mi-a mai plăcut să mai stau în poartă, dar antrenorul meu nu m-a lăsat să abandonez poarta, deoarece a văzut acel ceva în mine – și nu doar el, toți. Când am descoperit-o pe Katrine Lunde, am studiat fiecare mișcare pe care o face și de ce o face, de ce nu a folosit altă tehnică, de ce s-a gândit să paseze lung pe contraatac cu extrema și nu aproape cu centrul, de ce a ieșit până la patru metri la aruncarea pivotului și apoi s-a retras. Am analizat cred că peste 100 de meciuri și când Gyor juca live eram prezentă la TV pentru a o urmări. Am început să mă documentez despre ce înseamnă a fi portar la handbal, am ascultat-o inclusiv pe ea în interviuri când vorbea despre acest aspect și vreau să spun că datorită faptului că am descoperit-o și am studiat-o am început să iubesc poarta și postul de portar. Nu știu ce m-a determinat să o admir atât de mult, dar mă bucur că am găsit acel ceva în ea și am găsit motivația de a continua cu plăcere atât pentru sport, dar și pentru postul meu pentru că eu practicam handbalul la început de drum doar din dragostea pentru sporturi în sine, pe când de câțiva ani, datorită ei, iubesc absolut tot la ceea ce s-a transformat în jobul meu.

Rep.: Ce crezi că le lipsește tinerilor sportivi?

D. T.: Am avut prilejul de a primi o diversitate de delegări la meciuri și am arbitrat atât meciuri slabe, cât și meciuri puternice. Cred că tinerilor le lipsește motivația în primul rând… inteligența în joc, implicarea antrenorilor de la echipa la care activează și apoi susținerea. Un sportiv are nevoie de foarte multă susținere atât morală, cât și financiară.

Rep.: Cum este atmosfera la actuala echipă?

D. T.: În prezent joc la CS Măgura Cisnădie și pot spune că atmosfera este una bună. Mă bucur că am prilejul de a mă antrena și de a juca alături de jucătoare cotate foarte bine ce dețin o vastă experiență la cel mai înalt nivel atât national, cât și international. Avem, de asemenea, cinci jucătoare străine în echipă.

Rep.: Care este cea mai frumoasă și cea mai grea experiență a ta de când ai ales handbalul?

D. T.: Am foarte multe experiențe frumoase cu fiecare echipă la care am jucat, fiecare an bifând un capitol plin de amintiri memorabile, dar dacă ar fi să aleg una este aceea că am câștigat titlul de campioană națională alături de CSM București. Cât despre cea mai rea experiență, aș putea scrie chiar o carte, fiind foarte multe momente dificile. Până în acest moment, această activitate a avut multe urmări negative asupra mea și aș dori să nu intru în acest capitol pentru că sunt niște detalii, niște evenimente, momente foarte dureroase trăite de mine ce s-au soldat cu suferință, stres, frustrări, dezamăgire, nopți albe și ore în șir plângând.

Rep.: Cum este ca sportiv în pandemie?

D. T.: Noi sportivii ne-am aflat printre cei direct afectați de lockdown, deoarece în acele luni ne-am aflat în șomaj, nu ne-am mai putut antrena. Pentru un sportiv, o săptămână de pauză este enorm de mult, sezonul a fost întrerupt, iar când am reînceput antrenamentele, în iunie, am muncit toată vara. Aveam antrenamente în fiecare zi și nici atunci când am schimbat echipele nu am avut vreo pauză. Era o incertitudine enormă pentru că nu se știa când va reîncepe sezonul 2020/2021 și doar ne antrenam. Începerea sezonului acesta a întârziat foarte mult, iar acum, în ultima lună de meciuri, se simt consecințele acelei întârzieri, deoarece vom avea 15 meciuri într-o lună.

Rep.: Care este acum atmosfera din timpul meciurilor?

D. T.: S-a schimbat și formatul meciurilor, jucăm în turnee acum, trebuie să facem teste înainte de fiecare meci, trebuie să purtăm măști la meciuri când nu ne aflăm în teren, nu mai avem voie nici să batem palma la început și la finalul meciului. Programul este făcut în așa fel încât echipele să nu se întâlnească la sală, iar cele două care urmează să joace trebuie să se înțeleagă care intră prima, din nou, ca să nu se intersecteze. Cea mai apăsătoare este lipsa suporterilor, interzicerea oamenilor în săli. Nimic nu se compară să joci într-o sală plină cu oameni care au venit în timpul lor liber sau după serviciu să se bucure de handbal, să se bucure de victoria echipei preferate. E un sentiment ce nu poate fi descris să-ți auzi numele strigat de o sală plină, să te bucuri împreună cu câteva sute de oameni când aperi o minge sau când echipa înscrie un gol. Atmosfera aceea nebună s-a transformat acum într-o liniște totală. Sigur, fetele se încurajează de pe margine, se mai aude și antrenorul, dar nimic de acum nu se compară cu ce aveam, cu energia pe care o primeam, cu bucuria pe care o simțeam alături de o sală plină.

Rep.: Ce le-ai transmite copiilor care visează să practice handbal?

D. T.: Copiii aceștia ar trebui să se gândească de ce să înceapă să practice acest sport, care este scopul lor și cât de departe vor să ajungă practicând acest sport, pentru că, dacă vor alege să atingă nivelul cel mai înalt, vor fi nevoiți să sacrifice multe lucruri. Trebuie să facă față unor presiuni și frustrări multiple, foarte puternice, să aibă susținerea necesară pentru că fără aceasta orice talent rămâne doar o speranță. Trebuie să gândească la fel ca  adevărații campioni: să aibă dorința și motivația de a fi mereu cei mai buni.

Material realizat de Bianca Lăpădat,

studentă în Anul III – Jurnalism, ULBS

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close