ACTUALITATEDIN JUDEȚ

A pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara carosabilului, pe DN1. Două tinere de 17 și 19 ani, la spital

Două tinere de 17 și 19 ani au ajuns la spital, duminică seară, după ce mașina în care se aflau a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara carosabilului. Incidentul a avut loc pe DN1, între Porumbacu de Jos și Avrig.

“Pe fondul neadaptării vitezei în condiții de carosabil umed, șoferul unui autoturism condus spre Sibiu a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a celor două pasagere, două tinere în vârstă de 17, respectiv 19 ani, domiciliate in Colun”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului au intervenit două echipaje ale SAJ Sibiu.
Conform reprezentanților Ambulanței, minora de 17 ani prezintă traumatism de membru superior, iar fata de 19 ani de coloană și bazin.
Cele două victime au fost transportate la UPU Sibiu.
Potrivit polițiștilor, la volanul autoturismului se afla un tânăr de 20 de ani, din Scoreiu.
În zona producerii evenimentului rutier, traficul nu a fost afectat.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close