Europarlamentarul PSD Victor Negrescu atrage atenția asupra faptului că ar putea urma un al patrulea val al pandemiei de coronavirus. Acesta le cere guvernanților să implementeze soluții pentru ca populația să treacă mai ușor prin perioada care ar putea urma și să vină cu măsuri concrete și transparente.
„Există riscul unui val patru. La nivel european, cifrele devin, ușor-ușor, destul de îngrijorătoare în ceea ce înseamnă noua variantă a virusului COVID-19. Suntem și noi, de asemenea, îngrijorați. Prin vocea experților noștri în domeniul medical, am atras atenția asupra acestui risc și credem că ar fi oportun dacă acum – văd că descoperă și guvernanții că există acest risc – să se întreprindă demersuri în acest sens, demersuri foarte punctuale și foarte precise. De exemplu, e necesar să ne asigurăm că în septembrie putem să redeschidem școlile și nu mai întâmpinăm discuții, așa cum am întâmpinat odinioară, și am vrea să știm care sunt demersurile în acest sens. Să vedem care sunt demersurile a ceea ce înseamnă accelerarea campaniei de vaccinare, pentru că aici sunt greutăți și există blocaje substanțiale… Demersuri în ceea ce înseamnă buna informare cu privire la măsurile de prevenție sau informarea adecvată a personalului medical cu privire la această nouă variantă. E foarte interesant că ei constată, dar ar fi mult mai oportun să depună eforturi în a preveni acest val patru, prin măsuri adecvate, având o comunicare simplă și transparentă cu cetățenii și credem că aceasta e mereu soluția”, a declarat europarlamentarul, luni, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu.
Victor Negrescu a precizat că, la nivelul PSD, atât în zona de fonduri europene, cât și în zona medicală, prin vocea experților noștri, au fost prezentate soluții, propuneri și măsuri ce pot fi realizate. „Evident, suntem oricând dispuși să stăm la masa dialogului pentru a identifica și implementa cele mai bune soluții. Din păcate, de cele mai multe ori, nu avem cu cine, dar noi am pus la dispoziția opiniei publice măsurile așa cum le vedem și sperăm ca ele să fie luate în considerare și implementate rapid pentru a preveni un val patru”, a mai spus Negrescu.
Europarlamentarul consideră că unul dintre cele mai afectate domenii ar putea fi cel economic.
„Un nou moment dificil pentru România va însemna, probabil, și o presiune pe tot ce înseamnă sectorul economic și în mod special pentru IMM-uri, care au fost uitate în contextul pandemiei. Orice idee în acest sens trebuie să prevadă și măsuri concrete care să sprijine sectorul economic, care, în contextul unor noi dificultăți, ar întâmpina probleme”, a conchis Negrescu.