VIDEO| De la Sibiu la Veneția sau în Brazilia, în doar 75 de minute

75 de minute. Atât le-au trebuit pianistului Sorin Petrescu și percuționistului Doru Roman să poarte publicul într-o călătorie pe tot mapamondul. Cei doi mari artiști au fost invitați la un nou eveniment marca „Concerte pe acoperiș”, un proiect derulat de Filarmonica de Stat Sibiu și aflat la cea de-a doua ediție, și au „plimbat” spectatorii, prin intermediul pieselor interpretate, atât pe plaiurile României, cât și peste granițe, ajungând, prin ritmurile instrumentelor sale, în Veneția, Franța, Venezuela, Brazilia și „savurând”, chiar, o „paparudă amazoniană”, după cum au caracterizat una dintre piesele interepretate ce vorbea despre dansul ritualic al ploii.

În miezul săptămânii, agenda proiectului Filarmonicii din Sibiu, un program ce „urcă”, laolaltă, publicul și artiștii la înălțime, respectiv pe acoperișul instituției, arăta o nouă manifestare culturală. Sub motto-ul „Dance & Trance”, percuționistul Doru Roman și pianistul Sorin Petrescu aveau să susțină un recital.

Mozart deschide recitalul

Ceasul bate ora 21, iar primul invitat special este… Mozart. Compozitorul își face simțită prezența prin prima piesă interpretată de cei doi artiști invitați pe acoperiș. „Rondo Alla Turca” a dat startul aplauzelor adresate instrumentiștilor care, încă de la primele acorduri, au legat un dialog – inedit și presărat de simțul umorului – cu publicul, cu care a interacționat de minune. Pe parcursul serii, spectatorii au ascultat, printre altele, piese de Mozart, Ceaikovski, Erik Satie, Grigoraș Dinicu și Constantin Dimitrescu. Artiștii, prezenți pentru a doua oară la proiectul „Concerte pe acoperiș”, au purtat într-o călătorie muzicală spectatorii pe străzile din Veneția, ascultând un rondo de Gian Piero Reverber, în povestea „Lacului Lebedelor”, de Ceaikovski, apoi în lumea braziliană și amazoniană, prezentându-se, muzical, dansul ploii, „un fel de paparudă amazoniană”, după cum l-au numit muzicienii, în Venezuela și, înapoi, în România, „prinzându-se” în „Dansul țărănesc” al lui Constantin Dimitrescu.
Spectatorii au fost provocați să participe la recitalul acestora, fiind invitați să țină ritmul bătând din palme. „Haideți, haideți!”, le-a spus peruționistul Doru Roman celor prezenți.

Cristian Lupeș, de la dirijor la percuționist

Liniștit nu a stat pe scaun nici dirijorul Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu. Prezent în public ca spectator, a fost provocat să devină, preț de câteva minute, percuționist. „Avem de făcut o amenințare. Dirijorul Cristian Lupeș ne-a invitat la concert, iar noi îi dăm acum de lucru”, au spus cei doi artiști, înmânându-i lui Cristian Lupeș un instrument de percuție.
„Percuționist nu am fost niciodată. Îmi place mai mult la pupitrul dirijoral. M-a amuzat rolul, mai ales că a fost o surpriză pentru mine. Știam că mi se face o nefăcută, dar nu știam despre ce e vorba…”, a declarat, la finalul recitalului, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu.

„Nu oricum, ci la înălțime!”

Ropotele de aplauze ce au durat câteva minute au fost răsplata celor doi artiști ale concertului inedit de la înălțime. „E așa faină combinația de percuție cu pian! E prima oară când ascult. Lumea e obișnuită ca atunci când vezi pe un afiș percuție să vii și să auzi tobe. Dar marimba este extraordinară…”, a spus Ileana, la finalul evenimentului.
Despre recital are numai cuvinte de laudă și Maria. A venit alături de soțul său la evenimentul de miercuri seară, spunând că, după o zi plină, și-a dorit să se relaxeze ascultând muzică de calitate. „Am văzut agenda festivalului și nu mi-am dorit nicidecum să lipsesc de la acest eveniment. Eu iubesc pianul și mi s-a părut o idee interesantă să îl ascult acompaniat de instrumente de percuție. Am avut o zi lungă și grea la serviciu, de aceea i-am propus soțului să ne destindem aici. Adică, nu oricum, ci și la înălțime”, a povestit Maria.

Sorin Petrescu: „O senzație extraordinară!”

Cei doi artiști au avut, de-a lungul anilor, numeroase colaborări cu Filarmonica de Stat Sibiu. Aceștia au fost invitați și în 2020, în cadrul proiectului „Concerte pe acoperiș”, alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.
Revederea cu publicul sibian, de miercuri seară, a fost extraordinară și emoționantă, după cum au mărturisit artiștii.
„Nu e de complezență ce spun, dar astă seară direcția principală a venit dinspre public. De acolo a venit multă înălțime. Bineînțeles, nu mai luăm în calcul că suntem pe acoperiș. Dă o senzație extraordinară. Programul propus a fost plin de viață. Nu se poate face muzică de unul singur, ci împreună cu publicul. E greșită concepția ca artiștii să stea pe scenă și publicul să stea nemișcat, să asculte. Este defectuoasă. Noi încercăm să ne conectăm cât de mult cu publicul. Am văzut deschidere la Sibiu și sunt sigur că publicul a plecat cu stări frumoase acasă”, a spus pianistul Sorin Petrescu, pentru Sibiul Azi, la finalul recitalului.
Întrebat despre perioada pandemiei, când multe dintre evenimentele culturale au fost blocate sau anulate, artistul mărturisește că „am fost pe punctul de a refuza să mai fac acele concerte online. E groaznic. Eu nu spun că nu erau necesare, dar a fost groaznic să nu ne întâlnim publicul. Revederea cu spectatorii este greu de explicat. Îmi venea să îi iau în brațe pe fiecare”, după cum își mai amintește Sorin Petrescu, doctor în muzicologie și solist concertist al Filarmonicii „Banatul“.

Doru Roman: „O idee trăznită, dar absolut genială!”

Percuționistul Doru Roman, coordonator al Ansamblului „Percutissimo” al Facultăţii de Muzică din Timişoara şi membru al Trio-ului „Contraste”, alături de Sorin Petrescu, se simte ca acasă la Sibiu. „E o atmosferă specială, mai ales aici, pe acoperiș, la înălțime. E o idee cumva trăznită, dar absolut genială! M-am bucurat să fie atât de mult public, să aibă curajul să urce pe acoperiș!”, a spus Doru Roman.
Legat de pandemie, artistul mărturisește că a fost unul dintre „profitorii ei”. „Pentru că am cântat foarte mult. Nu am avut pauze prea mari, exceptând primele luni ale pandemiei, când au căzut toate proiectele. Muzica fără public e… moartă. Dacă nu ai cu cine să vibrezi, e ca o muzică de studio. Spiritul genului de muzică prezentat ne duce pe direcția umorului și îmi place cum reacționează publicul, parcă se destinde atmosfera și oamenii sunt dornici să interacționeze. Ai o mulțumire aparte când observi reacția publicului, participarea lui. Sigur se simte o anumită stare pozitivă. Automat, se răsfrânge asupra noastră”, a spus Doru Roman.
Percuționistul se declară foarte mulțumit de publicul de la Sibiu și spune că l-ar lua oriunde merge. „Are ureche muzicală, simț ritmic. Am mai făcut figura cu palmele, adică publicul să ajute la măsuri compuse, dar ca la Sibiu iese mai rar. Îi mai invităm pe spectatori la concertele noastre. Dacă ar lăsa numele și adresele…”, mai adaugă, zâmbind, artistul.

„Musica Viva”, astăzi, pe acoperișul instituției culturale

Joi, publicul este așteptat, din nou, să fie la… înălțime. De la ora 21, Ansamblul „Musica Viva” va susține un concert în cadrul proiectului Filarmonicii de Stat Sibiu. Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput şi realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice, cu tematici special concepute a fi originale şi autentice. Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere unor proiecte de succes realizate în ţară şi în străinătate. Printre ele, se numără CD-ul ”O călătorie spre Secolul al XX-lea” (2017), producţie cu cele mai bune recenzii ale anului în Actualitatea Muzicală, proiectul Symphony Box (2020), recitalul Brahmsiana (2008), spectacolul sincretic ”De ce îl iubim pe Eminescu” (2016-2017), proiectul de mare anvergură profesională ”Beethoven – Integrala trio-urilor cu pian” (2011-2012) şi ”Dialoguri cu Muzică” (2013-2015). În 2013, Musica Viva a fost unul dintre ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii Europene de Radio. În anii 2016 şi 2021, proiectele ”De ce îl iubim pe Eminescu” şi ”România Miraculoasă” au fost selectate să reprezinte cultura românească în cadrul manifestărilor realizate de Institutul Cultural Român de Ziua Culturii Naţionale.
Din ansamblu fac parte artişti consacraţi pe scenele româneşti şi internaţionale precum Andreea Butnaru (pian), Florin Mitrea (violoncel), Adrian Florescu (vioară), Andrei Theodoru (clarinet), Fernando Mihalache (acordeon).

Evenimentul ”Concerte pe acoperiș” este realizat cu sprijinului Consiliului Județean Sibiu, fiind cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Biletele pentru toate concertele din cadrul festivalului se pot achiziționa online de pe iabilet.ro sau fizic, la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu. Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar informații suplimentare pot fi aflate apelând numărul de telefon 0735566486.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.