EXTERNETURISM

Romii și-au făcut criptomonedă: “Avem o creștere de 950% în doar o săptămână!”

Piața de criptomonede s-a îmbogățit. Daniel Cioabă, autotintitulat regele romilor din România, a anunțat că a dezvoltat un nou proiect de criptomonedă, numit Gypsycoin.

Daniel Cioabă, președintele International Romani Union – Filiala România, dezvoltă un nou proiect de criptomonedă. Gypsycoin este o premieră în inițiativa coeziunii comunităților de romi la nivel global.
“Acest proiect reprezintă prima monedă universală a romilor de pretutindeni. Gypsycoin cuprinde și o latură de dezvoltare socială. Aceasta vizează combaterea discriminării și xenofobiei, cât și dezvoltarea socială și educațională a romilor. Proiectul domnului Cioabă se angajează să sprijine minoritatea romă în demersurile acesteia spre integrarea socială, să consolideze identitatea etnică, să promoveze diversitatea culturală și să crească gradul de educație și implicare socială a minorității rome”, se arată într-un comunicat de presă al Congresului Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor.

Potrivit lui Daniel Cioabă, moneda a înregistrat, în ultimele șapte zile, o creștere de 950%.

“Avem o creștere de 950% în doar o săptămână!”, a spus Cioabă.

Prima monedă digitală universală a romilor

Conform aceleiași surse, proiectul abordează subiectul comunităților de romi. Acesta se concentrează pe dezvoltarea comunităților și pe ajutorarea persoanelor de etnie romă aflate în dificultate.
“În același timp, scopul este de a consolida un spirit de coeziune digitală între comunitățile de romi, prin intermediul simbolului și al comunității Gypsycoin. În acest sens, Gypsycoin are atașat și un element de identitate. Prin urmare, acesta este menit să fie asociat cu comunitățile de romi din întreaga lume. Acest proiect aduce un element în plus comunităților de romi de pretutindeni. Și anume, prima monedă digitală universală a romilor. Imaginea și designul proiectului combină elementele tradiționale cu cele moderne. Așa a apărut simbolul Gypsycoin: roata țigănească tradițională în simbioză cu circuitele unei plăci electronice. Acest simbol a fost conceput în acest fel, menit să fie recunoscut cu ușurință”, mai explică reprezentanții Congresului.
Conform acestora, moneda va avea mai multe scopuri: finanțarea actelor de caritate; monedă de schimb pentru comunitate; finanțare de proiecte educaționale; investiții financiare pe termen lung și plăți. Caracterul comunitar al acestui token este redat de distribuția de pe piață. 90% din monede au fost arse (scoase din uz), rămânând 10% pentru a circula pe piață.
“Ținând cont de latura tradiționalistă a comunităților de romi, motto-ul Gypsycoin poate fi rezumat la respectarea tradiției prin promovarea inovației. În general, proiectul este determinat să aibă un impact major asupra comunităților de romi din întreaga lume și să simbolizeze unitatea. Moneda se bazează pe potențialul ascuns al unității unei comunități distribuite pe tot globul. Prin urmare, Gypsycoin beneficiază de un mare potențial de utilizatori la nivel global. În același timp, se ține cont de faptul că comunitățile de romi sunt în strânsă legătură unele cu celelalte. Prin urmare, diseminarea acestui proiect se va realiza în mod organic”, mai arată Congresul.
Nu în ultimul rând, aceștia au anunțat că proiectul este unul deschis, iar moneda va putea dispune de utilizări adiționale, în funcție de evoluția și parteneriatele proiectului. Totodată, acest proiect beneficiază de sprijinul International Romani Union.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close