POLITICĂSIBIU

Klaus Iohannis, Florin Cîțu și Maia Sandu, așteptați la Sibiu

Consilierii județeni au aprobat, joi, încheierea unui protocol între Județul Sibiu și Asociația Comunelor din România, Filiala Județeană Sibiu.

Scopul protocolului constă în implicarea Consiliului Județean Sibiu și a instituțiilor de cultură din subordine, respectiv Filarmonica de Stat Sibiu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Cindrelul Junii” Sibiu și Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, în organizarea în comun a sesiunii solemne a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, în zilele de 17-18 septembrie 2021.

Ședința solemnă se va desfășura vineri, 17 septembrie 2021, între orele 9 – 18, la Sala Thalia, imobil aflat în domeniul public al Județului Sibiu și în administrarea Filarmonicii de Stat Sibiu. Printre invitați se numără președintele României, Klaus Iohannis, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, primul-ministru Florin Cîțu, alături de o parte din membrii Guvernului, ambasadorul Republicii Franceze, ES Laurence Auer, precum și reprezentanți ai Rețelei Asociaților de Autorități Locale din Sud-Estul Europei (NALAS), ai Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS) și ai secțiunii francize a Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa (AFCCRE).

Conform protocolului de colaborare încheiat, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Cindrelul-Junii” Sibiu va asigura participarea Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” la o serată ce va fi organizată de Asociația Comunelor din România, Filiala Județeană Sibiu, în data de 18 septembrie 2021, iar participanții care doresc să viziteze Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului au acces gratuit.

Principalele subiecte care vor fi dezbătute vizează analiza modalităților de promovare a drepturilor și intereselor autorităților locale din Republica Moldova în cadrul instituțiilor europene; susținerea și promovarea participării unei delegații a autorității locale din Republica Moldova la lucrările Comitetului European al Regiunilor, în calitate de observator; identificarea unor metode concrete de sprijin a autorităților locale din Republica Moldova care să contribuie la creșterea capacității administrative a acestora; identificarea unor surse de finanțare pentru acțiuni de sprijin a autorităților locale din Republica Moldova și lansarea unui program pilot de finanțare; adoptarea unei strategii și a unui plan de acțiuni în vederea dezvoltării relațiilor de cooperare dintre colectivitățile locale; dezbaterea modalităților de participare a reprezentanților Guvernului României cât și ai Guvernului Republicii Moldova la sesiunile Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova  (CALRRM)

Cu prilejul reuniunii de la Sibiu, se va încerca identificarea de proiecte eligibile pentru finanțare nerambursabilă, care să susțină financiar inițiative comune. Nu în ultimul rând, vor fi continuate eforturile de identificare a comunelor din România care doresc să se înfrățească cu autorități locale din Republica Moldova.

Colaborarea Consiliului Județean Sibiu cu autoritățile locale din Republica Moldova datează încă din anul 2016, când am primit vizita oficială a administrației din Raionul Dondușeni și am conturat principalele domenii de colaborare, care s-a materializat în 2017 prin încheierea unui acord de cooperare, semnat în Dondușeni, și îmi aduc aminte cu bucurie de ospitalitatea și căldura cu care am fost primită alături de colegii din delegația Consiliului Județean Sibiu. Inițiativa noastră a condus apoi la mai multe cooperări între comune din județul Sibiu și unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova.  Suntem onorați să găzduim la Sibiu și să sprijinim reuniunea Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova și sperăm ca în urma întâlnirii să se concretizeze colaborări benefice atât pentru administrațiile locale și implicit pentru cetățenii din Republica Moldova, cât și pentru partea română”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close