„Masă câmpenească” la Bradu: drumeții, mâncăruri tradiționale și un peisaj de basm

O plimbare în natură aduce cu ea poftă de mâncare, iar când aceasta e potolită cu bucate tradiționale gătite după rețete vechi, eventual în ceaun, pe foc de lemne, e greu să reziști tentației. Proiectul „Produc. Savurez. Mănânc„, dezvoltat de Asociația ACT Sibiu, și-a propus să promoveze mâncărurile făcute de bunici și străbunici, turismul, dar și mișcarea în aer liber, cu atât mai mult cu cât locul ales pentru desfășurarea evenimentului se află într-un cadru natural deosebit. Duminică, 12 septembrie, pe Dealului Bradului, sute de participanți, localnici și sibieni din împrejurimi, au răspuns invitaței „Mesei câmpenești” ce s-a întins în curtea Pensiunii Iza din localitate și pe dealul de lângă aceasta.

Ora 11 a bătut la Bradu cu mult soare, entuziasm și miros de preparate tradiționale. Membrii Asociației ACT Sibiu au organizat o masă câmpenească, parte din proiectul „Produc. Savurez. Mănânc”, aflat la cea de-a treia ediție.

Organizatorii au pregătit bucate tradiționale cu care i-au întâmpinat pe oaspeții ce au fost nerăbdători să deguste bucatele zonei. „Am văzut evenimentul promovat pe rețelele de socializare și ne-am propus ca duminica aceasta să facem un popas la vecini, la Bradu. O alegere potrivită pentru o astfel de zi de toamnă!”, a spus un cuplu din Tălmaciu.

Nici unii politicieni nu au rezistat tentației de a redescoperi gusturile locale, printre participanți regăsindu-se și deputatul PSD Bogdan Trif, fost ministru al Turismului.

Producătorii locali și-au adus munca pe Dealul Bradului

Evenimentul a reunit și câțiva producători locali din Bradu, astfel că cei care au ajuns pe dealul din jurul Pensiunii Iza au putut pleca spre case cu produse din lapte de vacă și bivoliță, produse din carne, dulciuri, băuturi create de oamenii locului, precum și cu fructe și legume crescute în grădinile din împrejurimi.

De exemplu, Alina a venit pe Dealul Bradului cu deserturi tradiționale. Mărturisește că le-a pregătit cu multă răbdare și dragoste. „Am adus produse de care, poate, unora le era dor. Gogoși tradiționale, după o rețetă de la bunica! Îmi ceruse cineva, la un eveniment, acum ceva timp, topping pentru ele. I-am zis: „Păi bunica ta avea la țară în cămară topping?”. Noi le recomandăm oamenilor bucatele așa cum sunt făcute la noi acasă”, spune aceasta. Standul ei delicios a cuprins și plăcinte cu mere sau lichiu cu prune, dar cei care au vizitat-o au putut să plece acasă și cu telemea ori brânză de burduf, precum și cu produse din carne de porc.

Alina povestește că, deși este economist de profesie, nu a încercat această meserie niciodată și că cel mai bine se regăsește în bucătărie. „Dacă m-ai lăsa în bucătărie toată ziua, ar fi perfect!”, conchide aceasta.

După vizita la standul Alinei, cei care au ajuns la Bradu au putut trece și pe la Gheorghe Durdun, un producător local ce a venit în cadrul proiectului cu multe bunătăți alcoolice. De exemplu, cu vinul de mure. „E foarte căutat și încercăm să îl promovăm cât mai mult! Avem și rachiu de mure, sirop de mure, dulceață de mure. Eu și soția mea deținem o plantație de mure și o fructificăm la maximum!”, spune acesta.

În curând, mai adaugă el, va deschide și un magazin cu produse locale, în Bradu. „Soția mea are și o florărie. Vom duce acolo și florile, și produsele noastre locale. Împreună facem totul. De unul singur, nu poți reuși să oferi produse bune, de calitate! E mult de muncă, dar cu ambiție reușești!”, mai spune Gheorghe Durdun.

Un alt producător local a venit să răcorească turiștii de duminică, astfel că a adus Berea Artizanală de Sibiu.

Drumeție pe meleagurile natale

Evenimentul de anul acesta, menit să facă o incursiune în lumea satului de odinioară, i-a avut în prim plan și pe copii. Elevii Școlii Gimnaziale din Bradu au fost invitați de către Grupul de Inițiativă ARNI, partenerului proiectului, la o scurtă drumeție prin care să (re)descopere plaiurile natale și la o acțiune de igienizare în lunca râului Ostimpocii din localitate.

Înainte de a porni la pas, copiii au gustat din preparatele tradiționale, bucurându-se și de revederea cu prietenii chiar înainte cu o zi de a începe noul an școlar. „Mâine trebuia să ne întâlnim la școală, dar am fost provocați să participăm la acest eveniment și am răspuns cu plăcere! E perfect!”, spune un elev.

După gustare, elevii au plecat în drumeție cu membrii Grupului de Inițiativă ARNI.

„Suntem foarte bucuroși că facem parte din acest proiect! În drumeția noastră, o să trecem dealul spre Valea Bradului, care, pe o porțiune de 1.000 de mp, este în ecologizare și reamenajare pentru Școala în Natură și popas ecoturistic. După aceea, o să petrecem o după-amiază prin Poiana Bradului și trecem prin pădurea de stejari, povestim despre natură, despre ce animale trăiesc aici, ce plante sunt și despre cum vedem noi lucrurile. Ei iubesc locul și poate dacă văd altă perspectivă o să le dea de gândit”, spune Ana Sichitiu, reprezentant ARNI, ce a venit însoțită de Masha, un câine de aproape un an și jumătate la fel de nerăbdător să pornească în drumeție. „Vine și el, că îi place să se plimbe!”, adaugă Ana.

Din Grecia, înapoi acasă, la Bradu

Printre cei care au acceptat provocarea drumeției s-a numărat și Radu, un tânăr din Bradu de 23 de ani ce s-a născut pe aceste meleaguri, dar pe care le-a părăsit când avea doi ani.

„La doi ani, m-am mutat cu familia în Grecia. Acum am 23 de ani, dar de trei ani ne-am întors acasă, în Bradu, pentru că ne e era dor. Chiar dacă mă mutasem în Grecia, veneam în fiecare vară aici, în vacanță la bunici. E cel mai bine acasă, la Bradu!”, a spus Radu care, în prezent, lucrează la o multinațională din Sibiu și adaugă faptul că nu o să mai părăsească niciodată plaiurile copilăriei.

În drumeția lor, participanții au fost însoțiți de doi profesori ai Școlii și de voluntari din Sibiu, Racovița și București. De asemenea, printre participanți s-au numărat și membri ai CSS Brașovia, care au sosit la Bradu alături de antrenorul lor, nerăbdători să descopere plaiurile sibiene.

După muncă, și răsplată

La întoarcerea din drumeție, aceștia au avut parte de un răsfăț culinar aparte, fiind așteptați cu o mâncare tradițională la ceaun.

„Am făcut un ceaun cu carne de porc. Se taie legumele, adică ceapa și ardeii, le călim, adăugăm cartofii și carnea și lăsăm până se fierb. Adăugăm un pic de usturoi, piper, ardei iute și verdețuri și gata de pus pe masă!”, spun cei care au pregătit ceaunul, nedezvăluind alte secrete ale rețetei tradiționale, ci adăugând doar că bucatele specifice zonei Bradului trebuie duse mai departe cu dragoste.

Mâncare ca la mama acasă, picnic pe deal și o masă câmpenească

Proiectul „Produc. Savurez. Mănânc” se află la cea de-a treia ediție. La prima ediţie, oaspeții au fost întâmpinaţi cu mâncare ca la mama acasă, iar anul următor cu un delicios picnic pe deal.

Și în acest an, gazda proiectului a fost Hortensia Mununar, proprietarul singurului punct gastronomic din Bradu.

„Proiectul nostru este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin CNM ASTRA, iar parteneri sunt Grupul de Inițiativă Locală ARNI și Asociația Română pentru Mâncare. Printre sponsorii proiectului se află și La Fântâna România, care a venit cu apă naturală produsă în Tălmaciu.  Alături de partenerii noștri în proiect, avem două evenimente gastronomice: în satul Bradu, în 12 septembrie, și în Tălmăcel, în 18 septembrie. Scopul proiectului este să punem în prim plan mâncarea tradițională din zonă, producătorii locali, dorindu-ne foarte mult să susținem economia locală și să promovăm turismul regional. Le mulțumim tuturor celor implicați, în mod deosebit Hortensiei Mununar care încă o dată s-a dovedit a fi o gazdă excelentă, iar turiștilor le recomandăm cu drag produsele locale pregătite cu multă migală de gospodinele satului”, a spus Claudia Buidan, managerul proiectului și președintele Asociației ACT Sibiu.

Proiectul “Produc. Savurez. Mănânc” va continua sâmbătă, 18 septembrie, la Tălmăcel, unde vedete vor fi, bineînțeles, produsele locale din această zonă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.