ACTUALITATE

VIDEO| Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Drumul a împlinit, ieri, 47 de ani

Prima ninsoare s-a așternut, astăzi, pe Transfăgărășan. Iarna s-a instalat la munte, iar drumarii și-au început intervențiile.

“A venit iarna! Din fericire, deocamdată, doar pe Transfăgărășan. Colegii noștri de la Districtul Bâlea au intervenit în această dimineață cu material antiderapant în zona Bâlea Lac pentru a asigura condiții sigure de trafic. Îi rugăm pe șoferii care vizitează zona să circule cu prudență”, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Ieri, s-au împlinit 47 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului. Transfăgărășanul șerpuiește printre Munții Făgăraș, începe din localitatea Bascov (județul Argeș) și se termină în apropierea localității Cârțișoara (județul Sibiu). Având o lungime de aproximativ 152 Km, parte a DN 7C, drumul face legătura între cele două provincii istorice – Muntenia și Transilvania.
“Asfaltarea rutei de astăzi, așa cum o știm noi, a fost finalizată în anul 1980. Construcția drumului a cerut și jertfe omenești, atât din partea militarilor, cât și a civililor. Datele oficiale vorbesc despre 40 de oameni care și-au dat viața pentru construirea traseului. În memoria acestora și a celor care au participat la construcția rutei, s-au construit două monumente: “Poarta Geniștilor” (cota 1200) și “Poarta Întâlnirii” (cota 1600)”, informează Primăria Cârțișoara.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close