DIN JUDEȚ

VIDEO| Primarul din Micăsasa și-a luat concediu și pune țiglă pe remiza de pompieri

Timotei Păcurar este cel mai tânăr primar din județul Sibiu. Acesta conduce comuna Micăsasa și își dorește să fie un exemplu pentru locuitorii săi. De curând, în urma unei vizite în localitatea sa, l-am găsit pe Timotei Păcurar pe acoperișul remizei de pompieri ce se construiește în Micăsasa. Am aflat că și-a luat concediu tocmai pentru a se putea dedica lucrărilor de învelire a acestei construcții.

Timotei Păcurar și-a luat, săptămâna trecută, primul concediu de când se află în funcția de primar. Și nu, nu a ales vreo destinație exotică, să meargă în drumeții sau să se odihnească acasă, ci motivul pentru care a vrut câteva zile libere stă în unul dintre cele mai noi proiecte ale comunei pe care o conduce.

“E primul concediu de când sunt primar. Am decis să îmi iau câteva zile libere pentru a termina cât mai repede acoperișul remizei de pompieri. Eu am lucrat înainte în construcții, știu să lucrez în construcții, de aceea am decis să îmi iau concediu, să nu trebuiască să merg să semnez acte, în audiențe și altele. Să lucrez în liniște. O să fiu satisfăcut după acest concediu!”, a spus Timotei Păcurar.

Primarul comunei Micăsasa a precizat că, atunci când va fi finalizată, localitatea va primi o autospecială de pompieri de la o primărie din Austria. “E importantă pentru comuna noastră. Suntem departe de marile orașe și, dacă se întâmplă ceva, nu e bine…”, a explicat Păcurar.
Clădirea în care va lua ființă remiza de pompieri este contemporană cu Castelul “Brukenthal” din Micăsasa, datând în jurul secolului al XVI-lea.

Comunitatea, implicată în toate proiectele

Lucrările de reabilitare au început în luna august a acestui an. “De când am avut proiectul <Ambulanța pentru Monumente”, am început să vedem valoare în această clădire. Era păcat să se degradeze. Am început lucrările cu voluntari din Franța, cărora familiile din Micăsasa le-au gătit. Comunitatea noastră este implicată în ceea ce se întâmplă în Micăsasa, vin cu donații, dau o mână de ajutor când e nevoie. Acest proiect se bazează în principal pe spiritul comunității”, a spus Timotei Păcurar.
Întrebat dacă exemplul său este demn de urmat și de către alți primari din România, cel mai tânăr primar din județ a răspuns: “Eu cred că așa ar trebui să fie un primar! Până la urmă, de aceea m-au ales oamenii, să fiu un fel de locomotivă. Dacă trebuie să mă murdăresc, nu am nicio problemă. Nu vreau să fiu un șef, vreau să fiu un lider. Prin puterea exemplului, se pot schimba lucrurile”.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close