Copiii din Sibiu, așteptați să hrănească păsările din Muzeul în Aer Liber

Începând cu luna decembrie, în Muzeul din Dumbrava Sibiului se pot observa diferite specii de păsări care iernează aici: pițigoiul albastru și sur, gaița, mierla, scatiul, țicleanul, ghionoaia verde, huhurezul mare și ciocănitoarea pestriță mică.

Din cauza temperaturilor scăzute și a zăpezii, păsările găsesc puține surse de hrană și mai ales grăsimi.  Pentru a veni în sprijinul lor, reprezentanții  Muzeului ASTRA le propun vizitatorilor și în special copiilor o activitate specială de hrănire și observare a păsărilor sălbatice din Muzeu.

Astfel, familiile cu copii vor găsi la intrarea principală în  Muzeu un vas care conține pungi cu semințe de floarea -soarelui, gata pregătite pentru a fi puse în locurile special amenajate. Împreună cu semințele, vizitatorii primesc și un pliant despre păsări, dar și despre hrana adecvată pe care trebuie să le-o ofere. De asemenea, acesta conține și o hartă cu locurile unde sunt amplasate hrănitorile tip căsuță, în muzeu. Acestea vor fi întâlnite pe dig, înspre târgul de țară, lângă salcie, zona lac, Moara Munteni, lângă lac, la 200 de metri de scenă în partea dreaptă și în zona Etno Tehno Parc, vizavi de Școala din Ticera, au transmis reprezentanții Muzeului. Pe lângă semințele pe care Muzeul ASTRA  le pune la dispoziție, cei interesați pot să aducă fructe (mere) și chiar slănină (fără condimente).

Acțiunea se derulează în perioada 7 decembrie  2021 – 28 februarie 2022, între orele 9 – 16:30. La sfârșitul activității, copiii sunt așteptați din nou la intrarea principală pentru a primi o recompensă simbolică, au mai transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.