Guvernul României a reglementat astăzi, 15 decembrie, documentul prin care începând din 20 decembrie persoanele care intră în România trebuie să completeze formularul digital de intrare în țară, PLF.
Formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a intra în România.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2, se arată într-o postare a dcnews.ro
Ce conține documentul și cine trebuie să îl completeze
El conține: numele și prenumele, datele de identificare și de contact, țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate, localitatea și adresa de destinație în România,mijlocul de transport cu care călătorește spre România, data intrării în România și datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.
Formularul se completează de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale. El poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, începând cu data de 20 decembrie.
Pentru eliberarea lui este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.
Formularul se completează individual cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit. În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei. Pentru minorii care intră pe teritoriul României, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentatului legal.
Ce date se introduc în formular
CNP și celelalte date de călătorie pentru cetățenii care călătoresc cu carte de identitate românească. Datele din pașaport sau din cartea de identitate, pentru persoanele care nu călătoresc în baza cărții de identitate românești. Informațiile referitoare la mijloacele de transport sunt cele de pe biletele de călătorie.
În formular se introduc datele despre țara în care ați călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-ați tranzitat în ultimele 14 zile. Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederile Codului Penal și se pedepsește conform legii.
Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați. Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.