Guvernul intenționează mărirea pensiilor militare, potrivit unor surse politice.
Noul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat modificări legislative, dând asigurări într-o întâlnire cu reprezentanţii militarilor că va avea în vedere creşterea calităţii vieţii militarilor.
Pensiile militare sub 2.500 lei vor fi majorate cu 2.6%, au declarat surse guvernamentale, conform unei publicații de pe adevarul.ro
”Vreau să vă informez că unul dintre principiile de bază ale mandatului pe care mi l-am asumat la conducerea MApN este legat de calitatea vieţii militarilor şi a familiilor acestora, atât a celor în activitate, cât şi a celor aflaţi în rezervă sau în retragere. Vom căuta, împreună cu dumneavoastră, soluţii pragmatice şi realiste pentru problemele pe care le întâmpinaţi”, a declarat ministrului Apărării Naţionale, potrivit unui comunicat de presă, citat de adevarul.ro.
1 Comment
JIANU NICOLAE
15/12/2021Vasile Dâncu , faci o impardonabilă greșeală : rezolvă Inechitățile din sistemul militar de pensii și apoi fă și restul. Dumneata continui să sfidezi armata prin necunoașterea realităților dar faci in așa fel incăt să pari că faci ceva … Nu-ți merge tovarășe și te anunț că de la armată o să vi se tragă un nou 1989…