Parlamentul a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului care prevedea intervenția în cazul urșilor agresivi. Potrivit unui amendament depus de UDMR și adoptat de deputați, urșii vor putea fi împușcați și în afara localităților.
Deputații AUR ar reacționat în plen acuzând parlamentarii UDMR de braconaj ascuns. „Se vrea un braconaj ascuns”, au acuzat parlamentarii AUR la dezbaterile din plen, în timp ce parlamentarii UDMR au susținut cu urșii sunt „fiare” care pun în pericol viața și bunurile, se arată într-o postare de pe DIGI24.
„Se vrea uciderea a cât mai multor urși. Haideți atunci să nu mai lăsăm să se circule cu mașina pentru că în fiecare an mor oameni în accidente. Să dăm o lege și împotriva câinilor, care și ieri și alaltăieri au mutilat și au ucis oameni. Nu este normal să ucidem animale. Nu trebuie să facem din asta o prioritate”, a spus deputatul AUR, Rusu Daniel Gheorghe, citat de Digi24.
Deputatul Konczei Csaba, de la UDMR, a spus că majoritatea atacurilor urșilor au avut loc în extravilan, la stâne, și atunci era nevoie de amendamentul UDMR.
„S-au pierdut foarte multe vieți omenești. Medici din spitale au luptat din răsputeri nu doar cu pandemia ci și pentru a salva viața oamenilor atacați de urși. S-a instalat o stare de spaimă în care trăiesc multe familii din țară. Sunt 13 județe în care ursul atacă”, a spus Konczei Csaba, citat de Digi24.
Ordonanța de Urgență aprobată de Parlament prevede intervenția asupra urșilor prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare. Echipa de intervenție va fi condusă de primar sau viceprimar și este formată din jandarm, vânător și medic veterinary și decizia dacă animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție. Persoanele care împiedică prin orice mijloace intervenția imediată a autorităților în cazul urșilor pot fi sancționate cu amendă între 7.000 și 10.000 de lei.