Sfârșitul de săptămână este din nou prilej de excursie pentru iubitorii de aer curat și de plimbare, de data aceasta pe urmele oierilor din Mărginime.
Organizatorii ne propun o plimbare prin împrejurimile comunei Jina, despre care nu mulți știu că vatra ei se întinde pe șapte coline și că hotarul comunei se desfășoară pe aproape 330 de km pătrați, depăsind suprafața urbană a Bucureștriului. Jina este localitatea care se află la cea mai mare altitudine din Sibiu, la peste 1000 de metri, iar pășunile și fânețele oamenilor ajung la 1800-2200 de metri altitudine, după cum arată reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.
Traseul este unul de dificultate ușoară, cu o durată de aproximativ 4-5 ore, numai bună pentru familiile cu copii, traseul purtându-ne prin Jina- Creasta Porumbelului- Guga Mare.
Doritorii sunt sfătuiți să aibă la ei bocanci de drumeție, haină impermeabilă, căciulă, mănuşi, sticlă cu apă și gustări.
Întâlnirea va avea loc duminică, 19 decembrie, de la ora 10, în fața Primăriei din Jina. Numărul locurilor disponibile este limitat la 20 de persoane. Ghidul va fi Adela Dadu iar informații se pot obține la telefon: 0743.377.969, se arată într-o postare pe Facebook a Cosiliului Județean Sibiu.
Această excursie este organizată în cadrul programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu