Fiecare școală va decide dacă face sau nu cursuri în 23 decembrie

Conducerile unităților de învățământ pot decide dacă în 23 decembrie fac sau nu cursuri.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că școlile vor decide singure dacă fac sau nu cursuri în 23 decembrie, hotărârile aparţinând conducerii unităţii, iar cursurile în format fizic pot fi înlocuite cu o temă de vacanţă sau cu întâlniri informale.

Decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și a părinților de a dedica această zi pregătirilor de Crăciun.

”Dată fiind configuraţia acestui an şcolar şi provocările pe care acesta le-a adus pentru copii şi cadre didactice, Ministerul Educaţiei a decis să ofere posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic. Astfel, fiecare director de şcoală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică sau dacă activităţile pot fi adaptate astfel încât să răspundă aşteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie şi care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanţa de sărbători”, a spus, vineri, ministrul Educaţiei.

Potrivit structurii anului şcolar, ziua de 23 decembrie este ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de sărbători.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.