DIN JUDEȚ

Mesajul primarului din Micăsasa către locuitorii comunei: “Să privim unii către ceilalți cu mai multă îngăduință și toleranță!”

De 2.000 de ani, Nașterea Domnului așază în sufletele noastre speranță, bucurie și lumină. La fiecare sfârșit de an, ne întoarcem la căldura și magia momentului care a însemnat un nou început pentru omenire și întotdeauna nădăjduim și noi într-o resetare ce ne va duce într-un viitor mai bun.

Crăciunul înseamnă încredere, înseamnă speranță, dorința de a fi aproape de semeni, de a dărui, toate pentru o lume mai bună. E un moment în care trebuie să ne lepădăm de orgolii, de răutăți, să privim unii către ceilalți cu mai multă îngăduință și toleranță.

Ultimii doi ani au însemnat încercări grele pentru omenire și poate că vom reuși să devenim mai buni, mai altruiști și solidari după această perioadă de cumpănă. Comunitatea noastră a dat dovadă și în aceste vremuri dificile de aceeași unitate și solidaritate care a caracterizat-o mereu.

Ne-am ajutat unii pe ceilalți atunci când a fost nevoie și ne-am comportat ca într-o mare și unită familie, interesată de binele comun, lucru pentru care vă mulțumesc! O știm cu toții, împreună vom reuși mult mai ușor să depășim anumite probleme, să construim, să îmbunătățim viața comunității.

Atât în numele meu, cât și al aparatului administrativ local, doresc să vă transmit, în primul rând, sănătate și fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să așeze în sufletele fiecăruia optimism, speranță și putere pentru a face lucruri bune pentru Micăsasa.

Crăciunul să vă găsească alături de cei dragi, de cei ce vă fac viața mai frumoasă, iar Anul Nou să vă aducă tot ceea ce vă doriți, să vă țină departe de necazuri și să vă ofere zilnic motive de bucurie!

La Mulți Ani!

Timotei Păcurar,

Primarul comunei Micăsasa

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close