Udatul Ionilor de la Tălmăcel, în percepția lui Gabriel Stroilă: „Dacă ați ști câtă muncă se depune…”

Mâine, la Tălmăcel, cei care poartă numele Sf. Ioan sunt scăldați în râul din centrul localității. Udatul Ionilor este un obicei vechi de peste un secol, iar despre această datină a vorbit, în cadrul unui scurt interviu pentru Sibiul Azi, Gabriel Stroilă, autorul monografiei „Cartea satului Tălmăcel” și președintele Asociației „Obștea Tălmăcel”.

Rep: Pe ce credeți că se bazează existența și perpetuarea tradiției „Udatul Ionilor” de la Tălmăcel?

Gabriel Stroilă: Pe seriozitatea, răspunderea, demnitatea și onoarea de fi călăraș. Orice bărbat din Tălmăcel nu se consideră împlinit dacă nu a fost călăraș cel puțin o dată în car și o dată pe cal. Dacă reușește să fie călăraș de mai multe ori, atunci considerația față de acea persoană crește.

Rep: Ce înseamnă, de fapt, a fi un călăraș?
G. S: Acel tânăr cu vârsta între 17 și 24 de ani. Uneori, mai sunt și excepții… Ajuns la pragul maturității, își asumă demnitatea și onoarea de a participa împreună cu ceilalți colegi și prieteni în acea zi de mare sfințenie, 7 ianuarie, să îi boteze în albia râului pe toți cei cu numele de Ioan și toate derivatele acestuia, precum și autoritățile locale, alți localnici sau invitați.
Crezul oricărui tânăr ajuns în această poziție este următorul: Acum este dreptul meu și obligația mea de a continua această tradiție unică în lume.

Rep: Și ce trebuie să facă acești tineri?
G.S: Multe. Înainte de toate, să facă parte din una din cetele de juni care se constituie din ziua de Sfantul Nicolae, apoi să participe la colindatul gospodăriilor din Tălmăcel în noaptea de Crăciun, să aibă minime cunoștințe de jocul popular din Mărginime, să aibă o prietenă cu care să joace și multă, multă voință și rezistență.

Rep: Are el puterea să facă toate acestea, inclusiv acel frumos costum pe care îl poartă la Udatul Ionilor?
G.S: Nu, nu este singur. Îi sunt aproape cei din familie, neamurile, vecinii și prietenii.
Sărbătoarea de Udatul Ionilor este un examen și o mândrie pentru tot neamul acelui tânăr participant.
Dacă ați ști dumneavoastră câtă muncă se depune pentru echiparea unui călăraș… Ați renunța să mai faceți așa ceva. Sunt sute de ore de muncă care încep cu doi-trei ani înainte pentru cel care devine călăraș, de către mamele, surorile… În ultimii ani s-au format anumite femei care, contracost, realizează aceste vestimentații.
Aceasta presupune ca mii de mărgeluțe să fie înșiruite într-un anumit fel și o oarecare ordine a culorilor, care, în final, să creeze cromatica necesară și specifică tradiției.
Pe lângă aceste „șânoare”, mai sunt necesare „chindeauă” țesută la razboi , haine românești etc. Nu lipsit de importanță este și găsirea unui cal (care devin tot mai rari) cu care să fie la rândul lui echipat în ton cu călărașul. Este, dacă vreți, mai plastic și mai sugestiv un călăreț aristocrat din Evul Mediu, adaptat la cerințele de modă ale vremurilor noastre. Sunt atât de multe de spus, că ar fi nevoie nu numai de o cercetare sociologică, ci și de una cu caracter etnografic.

Rep: Credeți că acest fenomen, Udatul Ionilor, va rezista timpului?
G.S: Atâta timp cât vor exista crezul și mândria că orice talmacen adevarat se consideră împlinit numai după ce a trecut acest examen, va exista și Udatul Ionilor. Mai este ceva… continuitatea fenomenului. De peste 100 de când avem date despre Udatul Ionilor, acesta s-a organizat în fiecare an chiar dacă au fost războaie, secetă, interzicerea de către comuniști etc. Chiar și anul trecut, în ciuda tuturor restricțiilor, s-a respectat regula valabilă atunci, când era aprobare pentru șase persoane, și au venit la râu trei feciori împreună cu trei fete și au marcat simbolic desfășurarea tradiției.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.