
Un protest inedit a avut loc, duminică după-amiază, în centrul Sibiului. Acesta a fost menit să îl susțină pe tenismenul sârb Novak Djokovic, care nu a fost primit la turneul din Australia pentru că nu este vaccinat anti-COVID.
„Pe lângă, conjuctural, cazul Djokovic, știm că USR-ul vrea să convoace o sesiune parlamentară extraordinară, în care să se adopte certificatul verde și codul QR, aspect cu care noi nu suntem de acord!”, a declarat Doru Apostol, organizatorul protestului de la Sibiu.
Manifestanții au avut cu ei cruci albe pe care au scris „Credință” și „Vaccinat”. Aceștia au creat, simbolic, un cimitir în Piața Mare.
„Nu sunt adeptul conspiraționismului, pentru că nici nu cred că există conspiraționiști. Totul e atât de pe față, încât mă mir că atât de puțini oameni reacționează la drepturile lor. Îi admir. Poate să înjure oricine, dar este dreptul meu. Eu am adus comunității acesteia lucruri bune”, a spus părintele Cătălin Dumitrean.