Sănătate

O sibiancă a dat “forward” la amenda primită de la DSP și așteaptă să o plătească fiica ei

Situație fără precedent pentru cei de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu!

De o situație amuzantă au avut parte, de curând, reprezentanții DSP Sibiu.
Din 20 decembrie, a intrat în vigoare obligația completării formularului digital de intrare în țară. Până acum, sute de sibieni au fost amendați pentru necompletarea acestuia în termen de cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României și maximum 24 de ore după intrare.
O sibiancă a răspuns amenzii primite de la DSP Sibiu, spunând că fiica ei, cea care a trecut granița și nu a completat formularul PLF, este în Elveția, astfel că îi îndeamnă pe cei de la Direcție să îi trimită amenda peste granițe.
Odată cu amenda primită, a atașat și un plic și adresa din Elveția a fiicei. Nu a avut, însă, și timbru.
“Am trimis o amendă la o adresă pentru PLF necompletat și a venit retur de la mama persoanei, care a spus că a crezut că e o adresă de la Colegiul Medicilor și că fata ei este în Elveția. Ne-a pus înăuntru un plic și adresa din Elveția, cu rugămintea de a trimite amenda în Elveția, pentru că este pentru fiica sa, nu e pentru ea. Și că ar trebui să îi punem noi timbru”, a povestit, amuzat, pentru Sibiul Azi, Lucian Blăguțiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Cei care nu completează formularul în termeni legali primesc amenzi între 2.000 – 3.000 lei.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close