Singurul sibian de la Jocurile Olimpice de la Beijing: „Din postura de antrenor, îți dorești foarte mult ca sportivul să aibă o zi cât mai bună!”

Alexandru Barbu, fost schior de performanță, este, de doi ani, antrenor federal. În această perioadă, spotivul se află la Jocurile Olimpice de la Beijing, alături de delegația din România, fiind cazat în Satul Olimpic din Yanqing.

Contactat de Sibiul Azi, Alexandru Barbu a declarat că Olimpiada este diferită față de alți ani, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
„Olimpiada este puțin mai diferită din cauza pandemiei, restricțiile sunt destul de mari, suntem o echipă relativ mică, doar 25 de sportivi. La schi alpin, obiectivele sunt clasări în primii 50 de sportivi, care cred că sunt realizabile. Cu toate acestea, și sub locul 40 este foarte bine. Din postura de antrenor, îți dorești foarte mult ca sportivul să aibă o zi cât mai bună și să reușească un rezultat cât mai bun, care îi dă în primul rând lui satisfacția după atâția ani de muncă și, totodată, și antrenorului. Din păcate, nu avem voie să ne deplasăm decât pe pârtie și înapoi în Satul Olimpic, un sat frumos în care ai tot ce ai nevoie”, a spus Alexandru Barbu, pentru Sibiul Azi.
Alexandru Barbu se află la cea de-a treia experiență de acest gen, după ce în 2014 a concurat la Sochi, iar în 2018 la PyeongChang.
Delegația României participă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, programate între 4 – 20 februarie, cu 22 de sportivi. Aceștia concurează la bob, biatlon, sanie, patinaj viteză, schi fond, schi sărituri și schi alpin, la ultima categorie încadrându-se și Alexandru Barbu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.