CULTURĂPOVESTEA MEA

Ce au în comun flautul de aur și poveștile dintr-un Șelimbăr fără mall și cartiere rezidențiale

… Gura care le dă viață. Bogdan Ștefănescu cântă la singurul flaut din aur din România, iar după concertul de la Sibiu, de joi seară, a depănat câteva dintre amintirile din vacanțele copilăriei petrecute la Șelimbăr, comună pe care o vizita ori de câte ori putea, aici locuind bunica sa. Pe atunci, comuna care astăzi are mall și cartiere rezidențiale era doar un sat simplu, unde venea ciurda de vaci agale de la pășunat, șurile domneau în gospodării, iar printre cele mai preferate activități ale celor mici se numărau scăldatul și culesul zmeurei. Într-un interviu acordat Sibiul Azi, Bogdan Ștefănescu, unul dintre cei mai apreciați flautiști din țară, cu o carieră de aproape patru decenii, ne-a relatat câteva dintre amintirile pe care le poartă în suflet, povestind, totodată, și despre publicul pe care îl întâlnește, întotdeauna entuziast, în orașul de pe Cibin.

Săptămâna trecută, Filarmonica de Stat Sibiu a avut un invitat special. Sau de aur, am putea spune. Bogdan Ștefănescu este singurul artist din România care deține un flaut de aur de 18 karate, marca Muramatsu și realizat la comandă.
Acesta a susținut un concert pe scena Filarmonicii, alături de Sergey Simakov, dirijor rus stabilit în Germania, laureat al Concursului Internațional de Dirijat “Jeunesses Musicales”, și Orchestra sibiană.
După ce a cules ropote de aplauze, i-am “răpit” câteva minute pentru un scurt interviu. Am aflat, înainte de toate, că unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie au fost create în Șelimbăr, acolo unde locuia bunica sa. “Era casa bunicii mele. Îmi aduc aminte cum eram fascinat de vacile care veneau de pe câmp și rămâneau în fața porților până le deschideau oamenii. Fiecare știa unde locuiește. Apoi, îmi amintesc despre o altă sărbătoare când scobeam dovleci, cream opere de artă, îi puneam la poartă. Erau înfricoșători! Am amintiri frumoase! Țin minte că era și un râu, unde ne scăldam. Luam zmeură din curte. De asemenea, aveam și o șură în curte, dormeam în fân. Apoi, nu am să uit niciodată gustul laptelui proaspăt, cât oi trăi!”, povestește artistul.
Astăzi, nu mai are pe nimeni în Șelimbăr, însă spune că va purta mereu în suflet acele clipe în care timpul se scurgea altfel, iar copilăria avea gustul lucrurilor simple.

Despre revederea cu Sibiul: “Întotdeauna îmi place enorm!”

Bogdan Ștefănescu spune că revine la Sibiu întotdeauna cu mare drag. I-a plăcut seara petrecută în compania sutelor de spectatori și mărturisește că i-a fost dor de chipurile lor. “Întotdeauna îmi place enorm la Sibiu! Aici am făcut și recitaluri, am avut săli grozave! În seara aceasta mă uitam la fețele oamenilor când cântam teme melodioase și am văzut că se bucură, închideau ochii. Mă bucuram și eu de bucuria lor și îmi era frică să nu smintesc din text, că nu mai eram atât de atent! M-am bucurat să le văd chipurile, pentru că și eu, sincer, mă dezobișnuisem. A fost greu în pandemie! Pentru un artist, e foarte greu să cânte la scaune goale. Au fost multe luni în care am cântat cu sala complet goală. La final, mă și înclinam că se transmitea concertul online. Era foarte ciudat!”, spune Bogdan Ștefănescu.

Răsplata unui artist este, pe lângă bucuria ce poate fi citită pe chipurile spectatorilor, și ropotul de aplauze de la finalul concertului. În pandemie, însă, ele au putut fi “ascultate” doar online.
“Artistul trăiește, practic, prin aplauzele publicului, prin mulțumirea aceasta fantastică a publicului. E un schimb de bucurie, fără de care artiștii încep chiar să se isterizeze. Numai în imaginație să ai zgomotul aplauzelor…”, spune Ștefănescu.
Reîntâlnirea cu sibienii i-a umplut inima de bucurie. “Aici a fost o sală plină. Oamenii nu și-au ieșit din obiceiuri!”, adaugă, zâmbind, artistul.

“E ca și cum treci de la o Dacie de pe vremuri la un Bentley!”

Întrebat despre instrumentul său, Bogdan Ștefănescu spune că trecerea de la un flaut clasic la unul de aur, în adevăratul sens al cuvântului, este asemănată cu trecerea de la o Dacie la un Bentley.
“Am avut onoarea să conduc un Bentley. Pot spune că e ca și cum treci de la o Dacie de pe vremuri la un Bentley. Trebuie ca și șoferul să aibă experiență, să aibă o tehnică de șofat impecabilă, ca să se bucure de Bentley. Așa și aici: degeaba ai un flaut de aur, dacă nu știi să cânți. Instrumentul rezonează în mâna artistului. E un dialog ce înflorește pe zi ce trece, devine din ce în ce mai interesant, mai incitant”, spune artistul.

“Flautul este un instrument adulat pe marile scene ale lumii!”

În opinia sa, flautul nu este un instrument de impact, așa cum se întâmplă cu vioara sau pianul. Bogdan Ștefănescu a reușit, însă, să îl ducă pe marile scene și, prin turneele realizate și studenții cărora le predă, să îl facă tot mai cunoscut. “Acest instrument în cultura noastră nu are așa un impact, cum se întâmplă cu vioara, pianul. Publicul este foarte conservator, oamenii sunt obișnuiți în atâția zeci de ani de ascultat, cumva, cu instrumentele solistice consacrate de-a lungul timpului. Am reușit, prin aceste turnee și prin activitatea mea susținută an de an, să-l impun și pe scenele românești ca instrument solist. Fără lipsă de modestie, dar cred că mi se datorează. Am studenți, foști studenți buni instrumentiști și realizează și ei la rândul lor astfel de turnee. Cred că porțile le-am deschis cu aceste tururi de forță ani la rând. Flautul este un instrument adulat pe marile scene ale lumii. Are sunetul cel mai apropiat de vocea umană. Nu se compară cu niciun alt instrument. Omul e atras de mirajul acesta fără să știe de ce. Cred eu că, încet-încet, și prin studenții mei, acest instrument va deveni din ce în ce mai ascultat și va ocupa un loc esențial în preferințele publicului”, conchide artistul.

FOTO: Filarmonica de Stat Sibiu /  Trailovič Enea, Anca Vintilă

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close