ECONOMIE

Producția de țiței a României, în scădere cu aproape 5% în primele două luni ale anului

România a produs, în primele două luni din 2022, o cantitate de ţiţei de peste 481.600 de tone echivalent petrol (tep), cu 23.100 tep (4,6%) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2021, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

Conform sursei citate, importurile de ţiţei s-au ridicat, în perioada menţionată, la 1,272 milioane tep, fiind cu 3.500 tep (0,3%) mai mici faţă de cele din anul precedent.
Estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză arată că producţia de ţiţei este aproximată pentru 2022 la 3,17 milioane tep (minus 2,3% faţă de 2021) şi în 2023 la 3,095 milioane tep (minus 2,3%). Importurile sunt preconizate la 7,25 milioane tep în 2022 (plus 6,4%) şi la 7,83 milioane tep în 2023 (plus 6,5%).
Proiectul Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep).
Agerpres mai arată că rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, după cum se menţionează în proiect.

Etichete
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close