Copiii ucraineni din Sibiu descoperă Păltinișul

Păltinișul este stațiunea montană reprezentativă a Sibiului. Frumusețile ei au fost descoperite acum de copiii de la Centrul Educațional pentru Copii Ucrainieni – Școala Finlandeză ERI Sibiu.

33 de copii, de la Centrul Educațional pentru Copii Ucrainieni – Școala Finlandeză ERI Sibiu, împreună cu educatorii lor și ghidați de Dana Băncioiu, ghid și salvator montan au descoperit frumusețile zonei montane din apropierea Sibiului.

”Vremea a fost perfectă pentru drumeție, cu cer însorit și temperaturi înalte, presărată ici-colo cu semne ale iernii ce-a trecut și ale primăverii ce tocmai s-a instalat: zăpadă și brândușe. Copiii s-au bucurat de un picnic în Poiana Găujoara și s-au odihnit pe băncuța Anii Drumeției, înainte de a urca spre stâna de sub Șaua Bătrâna. Pe drumul de întoarcere spre Sibiu au luat cu toții autobuzul cu nr. 22, astfel că sentimentul de excursie cu prietenii în natură a fost complet”, au transmis reprezentanții Salvamont Sibiu, pe pagina de socializare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.