Mâine, putem lua ”Cina de adio” la Filarmonică, în Sala Thalia, într-un spectacol de comedie.
Sala Thalia ne așteaptă în 17 mai, de la ora 19.30, la un spectacol de comedie, ”Cina de adio”, în care îi vom întâlni pe Ecaterina Ladin (Dalida, din Las Fierbinți), Gheorghe Ifrim (Vasile din Las Fierbinți ) și Mihai Călin, într-o comedie despre prieteni și cum să scapi de ei.
”Pentru Pierre si Clotilde Lecour, un cuplu de parizieni intelectuali, prietenii, mai ales cei pe care îi ai de mult, nu mai sunt ce erau pe vremuri. Viața te schimbă și fiecare evoluează în felul lui. Așa constată că își petrec prea mult timp, seri, vacanțe, cu prietenii, cu care nu mai au nimic de împarțit. Și pentru ca în oraș a apărut o modă interesanta, numită “cină de adio”, creată special pentru această situație delicată de niste minți “luminate”, se hotărăsc să organizeze și ei un astfel de eveniment pentru prietenii de care vor să scape. Pe scurt, la o cină de adio îi copleșești pe invitați cu cadouri, mâncăruri fine, vinuri vechi, de regulă chiar din anii în care s-au născut, le răscolești cele mai frumoase amintiri din momentele bune petrecute împreună, pentru ca pe urmă să nu mai ai nici o remușcare ca nu le mai răspunzi la telefon. Însă, alegându-l pe cel mai vechi prieten al lor, Antoine Royer, pentru acest ritual caraghios, nu realizează că lucrurile o pot lua complet razna. O seară plăcută în familie cu prietenii e pe cale să se se transforme într-o catastrofă domestica, de dimensiuni planetare și un comic irezistibil”, au transmis organizatorii.
Biletele pot fi procurate de pe www.ticketstore.ro/ro/oras/Sibiu, la prețul de 80 de lei.