David Popovici a câștigat titlul de cel mai bun înotător din lume

 6,338 total views,  4 views today

David Popovici a devenit cel mai bun înotător din lume. Tânărul de numai 17 ani a obținut astăzi medalia de aur la proba de 100 de metri liber de la Campionat Mondial de Înot, organizat în Budapesta.

David Popovici s-a aflat la prima participare la un campionat mondial de seniori în bazin olimpic. ”Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat la cursă!”, a declarat David Popovici imediat după cursă.
”Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat la cursă!”, a declarat David Popovici imediat după cursă, citat de g4media.ro.

David a devenit pentru a doua oară campion mondial, acum în proba probelor din înot, 100 m liber.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a transmis un mesaj privind evoluția lui David. „David a intrat la start cu dezinvoltura pe care a afișat-o în fiecare cursă de la Budapesta, una care vine din pregătirea constantă și talent. A avut o primă lungime de bazin bună, a întors al doilea iar finalul a fost din nou spectaculos. David a atins primul plăcuța și a oprit cronometrul la 47.58. David Popovici a scris istorie pentru sportul românesc, e primul înotător bărbat din țara noastră care devine dublu campion mondial”, au transmis reprezentanții Comitetului.
Potrivit acestora, David este al doilea înotător din toate timpurile care reușește să câștige aur la probele 100 și 200 m liber la aceeași ediție după americanul Jim Montgomery, care a reușit acest lucru în 1973, la prima ediție a Campionatelor Mondiale de la Belgrad.
„Felicitări antrenorului Adrian Rădulescu, omul care l-a descoperit și l-a făcut mare pe David! Visăm frumos, David! Bucuria asta a umplut sufletul românilor care te-au ”adoptat”. Ești inspirație, admirație și motivație pentru orice sportiv care își dorește să ajungă cel mai bun din lume!”, au mai spus cei de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.