Încep concertele în Bisericile Fortificate din Sibiu

 13,628 total views,  4 views today

La fel ca şi în anii trecuţi, Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu va organiza cinci concerte de muzică veche de cameră în Biserici Evanghelice din județul Sibiu, sub denumirea „Muzică în Bisericile Fortificate”. Aceste Biserici Evanghelice au câte o orgă mică, unele dintre ele fiind adevărate bijuterii, altele sunt funcţionale şi urmează a fi restaurate.

Locațiile  pentru concerte sunt așezările din preajma Sibiului în care se află biserici evanghelice fortificate cu orgi funcționale: Gușterița, Cristian, Roșia, Agnita și Hosman.

Concertele vor avea loc în perioada 1 iulie – 29 iulie, în fiecare zi de vineri la ora 18. Acestea vor debuta  în Gușterița, iar seria de evenimente continuă  în fiecare zi de vineri, astfel: 8 iulie în Cristian, 15 iulie în Roșia, 22 iulie în Agnita și 29 iulie în  Hosman, cu muzică de cameră și piese scrise în secolele XVII – XIX de compozitori care au trăit în așezările săsești, sau cântate și păstrate în comunitățile săsești în perioada respectivă.

Potrivit organizatorilor, repertoriul va conține diferite stiluri muzicale, orga fiind în centrul atenției și anul acesta. „Mozart numea orga ca fiind „regina instrumentelor”, iar noi vom confirma acestea încadrând orga ca instrument roial în cadrul tuturor concertelor. Accesul până la destinațiile evenimentelor se poate face și cu bicicleta, distanțele fiind ușor de parcurs, locațiile fiind ales în așa fel încât să se faciliteze și mijloacele de transport alternative”, arată organizatorii.

Intrarea este liberă, iar cei care doresc pot face donații pentru restaurarea orgilor.

Evenimentul se înscrie în cadrul proiectului “Muzică în Bisericile Fortificate” şi este cofinanțat de Consiliul Judeţean Sibiu, prin Filarmonica de Stat Sibiu.

Foto Sibiu-Turism.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.