
Un deputat sibian are prezență 100% când vine vorba despre Festivalul „Bujorul de Munte” de la Gura Râului. Este vorba despre Constantin Șovăială care de la prima ediție a evenimentului este nelipsit la sărbătoarea gurănilor ce, în acest an, a avut loc în 2 și 3 iulie.
Deputatul sibian, care este și președintele Forța Dreptei – filiala Sibiu, a povestit că s-a întâlnit aici cu prieteni noi și vechi, s-a bucurat de frumusețea locului și de tradițiile autentice pe care gurănii le păstrează cu sfințenie.
„Am fost prezent la toate etapele, în fiecare an, la acest festival. Este un moment de recunoaștere a tot ceea ce înseamnă tradiție românească, tradiție autohtonă. Aici dansul, cântecul, portul sunt la ele acasă. Întotdeauna m-am simțit bine între gurăni, între ceilalți oaspeți veniți și din alte colțuri de țară și fac precizarea că de acest festival a auzit toată lumea. De exemplu, în Parlamentul României sunt colegi care m-au rugat să îi anunț când are loc Festivalul, să vină să participe. Și au și venit! Primarul Gheorghe Călin, Consiliul Local, Silvia Macrea, Junii Sibiului fac o treabă excelentă! Să ne revedem cu bine și să dea Dumnezeu sănătate tuturor cetățenilor!”, a spus Constantin Șovăială.
Acesta îi îndeamnă, totodată, pe toți cei ce iubesc tradițiile să ia drumul către Gura Râului. „Să ia la picior potecile Munților Cindrel și să se bucure de fiecare bujor ieșit în cale!”, a conchis Șovăială.
Festivalul „Bujorul de Munte” de la Gura Râului a sărbătorit, în acest an, majoratul. Evenimentul s-a aflat, astfel, la cea de-a XVIII-a ediție.