VIDEO| Din Sibiu până-n Turcia și Mexic, în doar câteva minute

Cei care au trecut ieri, în jurul orei 18, pe strada Nicolae Bălcescu, au putut călători, preț de câteva minute, prin toată lumea. Au plecat din Ardeal și au ajuns în Bulgaria, Turcia, Macedonia, Serbia și Mexic în doar câteva minute. Cum a fost posibil? Ei bine, datorită Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, un eveniment aflat în acest an la cea de-a 47-a ediție. Aseară, s-a dat startul manifestărilor din centrul Sibiului, ele debutând cu tradiționala paradă a portului popular, pe Bălcescu.

Protagoniștii primei seri au fost artiștii ansamblurilor: „Del Bernal” – Mexic, „Iskra” – Bulgaria, „Ankira Anadolu” – Turcia, „Zora” și Orchestra de Muzică Populară din Voivodina – Serbia, „Toska” – Macedonia, „Cununa Carpaților” – București, „Doina Aiudului” – Alba, „Bihorul” – Bihor, „Dor Transilvan” și „Rapsodia Someșană”- Cluj, Taraful „Obcina” și „Arcanul Bătrânesc” din Frătăuții Noi – Suceava, iar din Sibiu: „Ardealul”, „Mărginimea”, „Târnavele”, „Cibinul”, Școala de dans „Ioan Macrea”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, Orchestra de tineret a Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Multă culoare pe Bălcescu

Mare veselie a fost în centrul Sibiului, după doi ani în care evenimentul a fost îngreunat de pandemia de coronavirus.
„Ne era dor! Ne bucurăm că îi avem pe acești artiști și că duc tradițiile mai departe din orice colț al lumii sunt!”, a spus Sabina, unul dintre spectatori.
„E un festival extraordinar, ne bucurăm că sunt prietenii noștri de la Sibiu, de la Juni. Doamna Silvia Macrea ne-a invitat să prezentăm cântece de munți, ciobănești, jocuri populare, cu taraf. O să ne vedeți pe scenă!”, a spus Vasile Ungureanu, de la Taraful „Obcina”, din Bucovina.
Printre cele mai interesante apariții din cadrul paradei au fost mexicanii, care s-au deghizat, așa cum le este cultura, în fel de fel de personaje, de la mirese, la clovni ori medici, pe „Ay, yai, yai, yai Canta y no llores”.
„Suntem foarte fericiți să fim aici, la Sibiu, să participăm la acest festival și să reprezentăm Mexicul”, a spus Hector Garcia, unul dintre artiști.
„Veteranii Junii Sibiului” au făcut, de asemenea, parte din paradă. „Dansez din 1970, la Veterani sunt din 1992. Sunt foarte fericită că particip la paradă!”, a spus Viorica Damian, unul dintre membrii Ansamblului.
Aceasta spune că este cea mai fericită când joacă. „Când dansez, sunt cea mai fericită, nu mă doare nimic. Deși mă dor genunchii, când dansez nu simt!”, spune Viorica Damian.

Start petrecerii

Ansamblurile au ajuns în Piața Mare, unde, în jurul orei 19, s-a dat startul spectacolelor folclorice. Iuliana Tudor a prezentat evenimentul de vineri ce stă sub genericul „Folclorul unește”.
„Unește românii, unește artiștii, oamenii de pretutindeni. Știm cu toții, folclorul constituie, de fapt, o punte între sufletele noastre și ne adună întotdeauna într-o bucurie comună. Cred că această bucurie comună este o nevoie pe care o avem cu toții în aceste timpuri și asta pentru că e nevoie de sănătatea sufletului, e nevoie de echilibru, e nevoie de armonie cu tot ceea ce este în jur. Folclorul, însă, mai mult decât atât, vorbește despre identitatea noastră și cred că identitatea noastră este un drept, o valoarea fundamentală a României. De aceea, România tradițiilor, a obiceiurilor, România prin cântecele și jocurile noastre trebuie conservată, trebuie păstrată și oferită copiilor noștri mai departe. Și aș mai spune doar atât: după trei ani grei pe care i-am traversat împreună, după trei ani în care ne-a fost frică, în care am avut tot felul de griji, iată grija pentru ziua de mâine și toate aceste temeri, de asemenea schimbările toate la care suntem martori chiar acum în țară sau pe planetă cred că pot fi trecute mult mai ușor dacă rămânem împreună, dacă nu ne pierdem speranța și dacă, din când în când, nu uităm să ne bucurăm. Cu un cântec, cu un joc de pe la noi”, a spus Iuliana Tudor.

Silvia Macrea: „e spune că sufletele trăiesc prin muzică și prin dans”

În deschiderea oficială a evenimentelor din Piața Mare, Silvia Macrea, directorul Festivalului și al CJCPCT „Cindrelul – Junii Sibiului”, a mulțumit partenerilor evenimentului.
„Se spune că sufletele trăiesc prin muzică și prin dans. Iată că timp de șapte zile mii de suflete din lumea întreaga trăiesc aici la Sibiu prin muzică și prin dans și vreau să mulțumesc din suflet tuturor artiștilor, ansamblurilor participante la această ediție a festivalului, pentru că datorită prestațiilor dânșilor pe scena Festiavluui inimile noastre vor bate în aceste zile pentru ceea ce are mai frumos un popor: folclorul. Dați-mi voie să mulțumesc din suflet celor care ne-au sprijinit, instituțiilor, care au făcut posibil ca inimile și sufletel noastre să bată pentru muzică și dans în aceste zile. Mulțumesc din suflet Consiliului Județean Sibiu, mulțumiri speciale doamnei președintă Daniela Cîmpean, mulțumesc din suflet Primăriei municipiului Sibiu și doamnei Astrid Fodor, partenerilor noștri TVR1, Iulianei Tudor, întregii echipe care a ajuns din nou la Sibiu și care sperăm să poată transmite în casele românilor această frumoasă sărbătoare a sufletelor care iubesc folclorul. Mulțumesc Muzeului ASTRA!”, a spus Silvia Macrea.
Spectacolul „Junii Sibiului și invitații lor” a fost susținut alături de Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Geanina Gavrilă, Ina Chiriac, Giulia Medrea, Ilie Caraș, Daria Gâdea, Roberta Selagea, Sînziana Ștefan, Marcel Părău, Camelia Cozma Stoiță, Nelu Albu, Oana Bozga, Bogdan Toma, Iulia Mihai, Ovidiu Homorodean, Daniel Pop, Andra Matei, Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, Marius Ciprian Pop, Mariana Ionescu Căpitănescu, Vasilica Tătaru, Alina Pinca, Mariana Deac, Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Dinu Iancu Sălăjanu și Andreea Voica.
De asemenea, pe lângă Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, au făcut spectacol Ansamblurile Folclorice „Ceata Junilor” și „Veteranii Junii Sibiului”.

Sărbătoarea continuă…

Astăzi, sărbătoarea continuă. Începând cu ora 19, în Piața Mare a Sibiului, folclorul românilor se va împleti cu cel din Serbia și cu dansurile simbolizând vitejia și eroismul, ale ansamblului din Anatolia, Turcia. Astfel, pe scenă vor urca ansamblurile „Ardealul” – Sibiu, „Bihorul” – Bihor și Maria Ghiț, Romina Suciu, Adi Balint, „Ankira Anadolu” – Turcia, „Rapsodia Someșană” – Cluj și Ana Ilca Mureșan, „Cununa Carpaților” – București și Daniel Turică.
În a doua parte a serii, publicul e invitat la un concert extraordinar, susținut de „Orchestra de Muzică Populară din Voivodina” – Serbia, alături de soliști de renume: Răzvan Năstăsescu, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Traian Stoiță, Alina Ceuca, Anda Horoba, Izabela Tomița și Gabriel Popescu, Aurora și Săndel Mihai, Ancuța Corlățan, Nicu Mâță, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, Sebastian Emanuel Stan, Adriana Anghel, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, Tudor Furdui Iancu și Nicolae Furdui Iancu. Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor.
Festivalul Internaţional de Folclor „Cântecele Munților” este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și realizată în parteneriat cu Muzeul ASTRA, Cricova și TVR1.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.