Locuitorii din Copșa Mică mai au o șansă să își termine studiile

Locuitorii din Copșa Mică, care doresc să își termine studiile, au acum posibilitarea să o facă în cadrul Programului ”A doua șansă”. Acesta se adresează celor care nu au terminat 8 clase, respectiv clasele I-IV și V-VIII.

Cetățenii din Copșa Mică ce doresc să termine învățământul primar, își pot depune actele de înscriere la Primărie sau la unitățile școlare din oraș.

 Ce acte trebuie depuse

Pentru înscrierea în Programul ”A doua șansă”, pentru învățământul primar, doritorii trebuie să depună un dosar care cuprinde, pentru înscrierea în clasele I-IV:  cerere de înscriere; certificatul de naștere în copie și în original; în cazul când nu au certificate de naștere, pot depune o adeverință eliberată de autoritățile locale; certificate de căsătorie, dacă este cazul, în original și copie; actul de identitate, în original și copie; acte doveditoare privind stadiul de pregătire la momentul înscrierii  (foaie matricolă sau adeverințe de studiu sau de absolvire a claselor parcurse a I-a, a II-a, a III-a); fișa medicală ( în cazul când nu au așa ceva, fișele vor fi alcătuite ulterior înscrierii) și adeverința de serviciu, dacă este cazul. Pentru înscrierea în clasele V-VIII, dosarul trebuie să cuprindă: cererea de înscriere, care cuprinde și opțiunile pentru calificările profesionale; certificatul de naștere în original și copie; certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în original și copie; actul de identitate, în original și copie; actele doveditoare privind absolvirea învățământului primar și stadiul de pregătire în momentul înscrierii ( foaie matricolă sau adeverințde studiu/ de absolvire a claselor percurse V-VI-VII); fișa medicală ( în cazul când ea nu este, fișele vor fi alcătuite după înscriere) și adeverința de serviciu dacă este cazul.

 

Unde se fac înscrierile

 

Punctele de înscriere se află la Școala Gimnazială Copșa Mică nr. 3, unde dosarele vor fi preluate zilnic între orele 8-10, de prof. Gabriela Macarei. La Școala Gimnazială Copșa Mică nr. 2, doasarele fiind preluate între orele 8-10 de prof. Mihaela Crăsnoveț. La Liceul Teoretic ”Nicolae Teclu” din Copșa Mică, unde doasrele sunt preluate zilnic între orele 8-12 de către prof. Fabiola Rusu și prof. Delia Drăghiciu sau de administrator Mirela Oros. De asemenea, dosarele mai pot fi depuse la sediul Primăriei Copșa Mică, de luni până miercuri, între orele 9-11, la d-na Lucaci Iulia din cadrul Direcției de Asistență Socială.

Sursa foto: facebook Primăria Copșa Mică

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.