BC CSU Sibiu începe aventura în Cupa României

BC CSU Sibiu începe astăzi, 1 octombrie, aventura în Cupa României cu o partidă în compania lui CSM Târgu Jiu, programată de la ora 19:00 la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din Mediaș.

Cupa României are un nou format din acest sezon, iar echipele au fost repartizate în grupe de câte trei. Câștigătoarele grupelor și cele mai bune două ocupante ale locurile secunde se califică în Final 8. Și regula jucătorilor români este diferită față de LNBM și în cupă echipele trebuie să joace cu doi români pe teren, tot meciul, dintre care cel puțin unul dintre aceștia să fie sub 23 de ani.

BC CSU Sibiu merge la Mediaș după un debut reușit în Liga Națională. Echipa lui Miguel Angel Hoyo a trecut de FC Argeș Pitești cu scorul de 90-87, la capătul unui meci cu multe momente bune de joc. Daniel Manchon și Roberts Blumbers au fost principalii marcatori, ibericul cu 25 de puncte, iar letonul cu 24 de puncte.

CSM Târgu Jiu nu a avut parte de un start pozitiv în noul sezon și a pierdut pe teren propriu cu scorul de 63-83 în fața celor de la CSM Târgu Mureș. Gorjenii au folosit cinci străini la primul meci, printre care și veteranii Porter Troupe și Andriy Agafonov.

„Sunt foarte încrezător în colectivul nostru. Avem în vedere regula din cupă, dar nu ne facem griji pentru că suntem un grup unit, un colectiv strâns și cred că vom da randament, indiferent că e meci de cupă sau campionat. Cred că suntem mai pregătiți decât în presezon. Tratăm fiecare meci cu seriozitate și suntem pregătiți de orice înfruntare” a spus Sebastian Ionescu înainte de jocurile de la Mediaș.

„Avem două meciuri importate. Avem ambiția și dorința de a juca turneul final al cupei în februarie, deci avem nevoie de două victorii. Sunt sigur că vor fi două meciuri dificile, dar suntem pregătiți să performăm în acest două jocuri. Sezonul a început deja, am jucat primul meciul oficial. Așa este programul, iar regulile sunt la fel pentru toată lumea. Sigur, nu suntem în cel mai bun moment al nostru, dar important este să arătăm atitudine, caracter, să fim concentrați și să luptăm” a declarat Miguel Angel Hoyo, antrenorul principal al BC CSU Sibiu.

Meciul dintre BC CSU Sibiu și CSM Târgu Jiu se poate vedea atât pe FRB TV, cât și pe pagina noastră de Facebook. Accesul în sală se face pe baza abonamentului (FAN PACK CSU) și în plus, bilete vor fi disponibile înainte cu o oră de meci la casieria  sălii.

Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2022 si de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.