Wizz Air reintroduce bilete cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de zborurile anulate

Compania Wizz Air a reintrodus bilete cu tarife pornind de la 39,99 euro pentru pasagerii Blue Air afectaţi de anularea zborurilor şi a crescut frecvenţa pe 28 de rute din Bucureşti către destinaţii europene, arată Agerpres.

„Wizz Air reintroduce bilete cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de zborurile recent anulate ale companiei aeriene. Pasagerii Blue Air pot rezerva zboruri Wizz Air pe rute selectate, la tarife de la 39,99 euro, folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările se pot efectua prin intermediul website-ului pentru tarife speciale al Wizz Air – https://wizzair.com/en-gb#/rescue. În acelaşi timp, Wizz Air a crescut frecvenţa pe 28 rute din Bucureşti către destinaţii populare din Europa şi a extins ruta Bacău-Liverpool pentru sezonul de iarnă 2022-2023″, se arată într-un comunicat al Wizz Air, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, la începutul lunii septembrie, operatorul aerian low cost a prezentat o extindere majoră în România, cu cinci aeronave alocate bazei sale de la Aeroportul Otopeni din Bucureşti, precum şi creşterea frecvenţei din Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Sibiu. Noi rute au fost introduse de la Bucureşti către Atena, Praga şi Larnaca. În total, Wizz Air a adăugat 2,7 milioane de locuri suplimentare pieţei din România.

„Reintroducem tarifele noastre speciale şi sporim capacitatea pentru a-i ajuta pe pasagerii Blue Air. Ştim cât de important este pentru pasageri să poată călători şi vrem să ne asigurăm că pasagerii afectaţi de cele mai recente anulări ale Blue Air pot să călătorească în continuare cu Wizz Air. Pasagerii pot face rezervări pe site-ul web cu tarife speciale al Wizz Air către destinaţia dorită şi, astfel, pot ajunge în siguranţă la familiile, prietenii sau în destinaţiile lor de vacanţă”, a declarat Evelin Jeckel, Acting Network Officer la Wizz Air, conform Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.