Muzica clasică va răsuna luni la Bibliotecă. Biblioteca ASTRA va găzdui un concert pentru vioară, în cadrul stagiunii ”Teme de colecție”, o stagiune de concerte de muzică clasică cu sonorități rare.
Palatul Bibliotecii ASTRA își redeschide porțile pentru muzică, în cadrul stagiunii ”Teme de colecție”, care începe cu ”Concertul nr.1 pentru vioară”de Felix Mendelssohn Bartholdy. Stagiunea va fi deschisă de Radu Vancu, primul invitat special, un bun cunoscător al manuscriselor valoroase aflate pe rafturile bibliotecilor universale.
”Capodopera lui Felix Mendelssohn, începută prin promisiunea „La iarnă mi-ar plăcea să-ți compun un concert pentru vioară”, a fost aleasă pentru deschiderea Stagiunii «Teme de colecție» pentru a sublinia intenția seriei de evenimente. Lucrări faimoase de dimensiuni ample vor putea fi interpretate sub o înfățișare minimalistă pentru a surprinde acel amănunt care a reușit să schimbe paradigmele esteticii. „Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră” de Felix Mendelssohn Bartholdy, în forma de reducție pentru pian, va fi interpretat de violonista Petra Drăgan, unul dintre marile nume ale viitoarei generații de muzicieni. Solista va fi acompaniată la pian de Angela Alb”, au transmis organizatorii.
Evenimentul va avea loc luni, 24 octombrie, de la ora 18, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu din Str. George Barițiu nr. 5/7. Accesul va fi liber, prin rezervarea locurilor la adresa rezervari.ucimr@gmail.com
Stagiunea „Teme de colecție” este un eveniment organizat de Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.