Excursie pe Via Transilvanica, cu vizite la bisericile fortificate de pe traseu

Sibienii sunt chemați să își ia rămas bun de la toamnă printr-o drumeție, de data aceasta în partea de nord a județului.

Sâmbătă, 26 noiembrie, iubitorii de drumeții sunt așteptați să îmbine mișcarea cu interesul pentru obiectivele turistice, excursia din acest weekend realizându-se pe dealurile și văile din partea de nord a Podișului Hârtibaciului, pe Via Transilvanica: Mălâncrav-Biertan.

Potrivit organizatorilor, ”Pornim din Mălâncrav și urmăm bornele de Via Transilvanica cale de 15 km, până în Biertan, trecând prin Nou Săsesc și Copșa Mare. Drumeția se adresează iubitorilor de natură și plimbări, dar există opțiunea de a vizita biserica fortificată din Mălâncrav și cea din Biertan. Ne vom întâlni în Gara din Mediaș, la ora, 09.45, de unde se va porni cu microbuzul până în Mălâncrav. Același microbuz ne va lua din Biertan și ne va aduce înapoi în Mediaș. Dacă veniți cu: trenul de 7.25 sau 8.05 de la Sibiu, punctul de întâlnire e în fața gării. Dacă veniți cu mașina personală: există locuri de parcare lângă gară. Excursia costă 90 lei/persoană,  pretul include ghidaj, transport Mediaș – Mălâncrav și Biertan – Mediaș. Nu include intrarea la biserica fortificată din Mălâncrav și la biserica fortificată din Biertan. Numărul locurilor disponibile este limitat la 7 persoane”.

Drumeția are o durată de durata 6 ore, o dificultate medie, fiind parcursă pe o distanță 15 km. Relații se pot obține la telefon ghid Ioana Pătrășcoiu 0729/ 050.636

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.