
Un bebeluș de numai cinci săptămâni a fost abandonat într-un șanț, pe marginea DJ 141A, la intrarea în localitatea Boarta, comuna Șeica Mare. Un bărbat a sesizat polițiștii, iar mama a fost identificată.
„Azi, 7 martie a.c., în jurul orei 09,30, un bărbat a sesizat polițiștii Postului de Poliție Șeica Mare cu privire la faptul că a găsit un copil mic, într-un șanț de pe marginea DJ 141A, la intrarea în localitatea Boarta. La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o fetiță de vârstă fragedă, mama acesteia fiind identificată și depistată în foarte scurt timp. Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Târnava”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Mama și fiica au fost transportate la Spitalul Municipal Mediaș, fetița în vârstă de cinci săptămâni rămânând internată.
Reprezentanții DGASPC au fost anunțați cu privire la cele constatate de către polițiști, care au declanșat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.
„Reprezentanții DGASPC Sibiu s-au deplasat în regim de urgență la sediul Poliției Târnava pentru a discuta cu mama minorului, care a fost identificată de reprezentanții Poliției, ocazie cu care s-a constatat faptul că aceasta nu mai dorește să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului. În momentul de față, copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și internat în cadrul Spitalului Municipal Mediaș. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu va institui măsura de plasament în regim de urgență a copilului la un asistent maternal profesionist, atunci când starea de sănătate a copilului permite externarea din unitatea medicală. Ținând cont că acest copil a fost expus celei mai grave forme de neglijență, respectiv abandonul de familie, DGASPC Sibiu va solicita decăderea din drepturile părintești a mamei”, a spus Beatrice Muntean, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de abandon de familie și rele tratamente aplicate minorului.