Cine sunt sibienii care plătesc mai mult pentru energia electrică, de la 1 aprilie

Din nefericire pentru români, scumpirile anunțate în 1 aprilie nu au fost o păcăleală. Vom plăti mai mult pentru anumite bunuri și servicii, printre care și cele de furnizare a energiei electrice.

Într-un comunicat, președintele Asociației „Energia Inteligentă”, Dumitru Chisăliță, explică detaliat care vor fi categoriile de consumatori ce vor trebui să plătească mai mult la factura pentru energia electrică consumată. Potrivit analizei lui Chisăliță, unii dintre clienți vor avea parte de o majorare cu 10% a costului pentru energie electrică. Din aceeași analiză rezultă că  acei consumatori care se încadrează în limita de 100 kWh nu vor fi afectați de aceste majorări.

Redăm în continuare analiza cuprină în materialul transmis de președintele Asociației „Energia Inteligentă”: ”Legea 357/2022 a stabilit explicit că începând cu 1 aprilie 2023 se vor majora tarifele de transport și distribuție gaze și energie electrică. Chiar dacă oficial se prezintă că această acțiune, nu va afecta consumatorii, în realitate vor exista creșteri de prețuri pentru unii consumatori. Vom prezenta cum va afecta modificarea tarifelor de distribuție energie electrică situația clienților hidroelectrica, subliniind aici și un aspect anormal. Consumatorii Hidroelectrica care în luna martie 2023 le au expirat contractele de furnizare energie electrică au fost tratați în mod diferit, au fost consumatorii care au primit o Notificare și li s-au prelungit contractele unde vor avea prețuri majorate pentru energia electrică cu 12% (exclusiv tarifele de distribuție) și alți consumatori care nu au primit nici o Notificare și li s-a prelungit ”automat” contractual fără nici o creștere de preț. Este important de precizat că în situația în care, consumul de energie lunar este sub 100 kWh, atunci indiferent cât este majorarea realizată. se va achita prețul plafonat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv dacă consumul de energie lunar este sub 255 kWh, atunci indiferent cât este majorarea realizată se va achita prețul plafonat de 0,8 lei/kWh cu TVA inclus”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.