Claudiu Predescu, primarul orașului Ocna Sibiului: „Lumina Învierii să așeze în sufletul fiecăruia pace, încredere și căldură”

Claudiu Predescu, primarul orașului Ocna Sibiului, a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale.

Redăm integral mesajul acestuia:

 

Lumina Învierii să așeze în sufletul fiecăruia pace, încredere și căldură

 

Ne mai desparte puțin timp de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului și, ca de obicei, în Săptămâna Mare ne pregătim fizic și spiritual pentru a întâmpina acest moment. Învierea ne duce mereu cu gândul la speranță, la încredere, la triumful binelui asupra tuturor durerilor din această lume. Fiecare dintre noi încearcă în această săptămână să facă un bilanț al celor trecute, să își așeze gândurile, să le îmblânzească, să privească spre cei din jur cu mai multă îngăduință. E un exercițiu pe care cred că ar trebui să îl facem mai des, pentru că atunci când există bună înțelegere, colaborare, toleranță, toate lucrurile funcționează mult mai bine. Suntem oameni, suntem supuși greșelii, dar în același timp depinde de noi să evoluăm nu doar material ci și spiritual, să încercăm să fim mai înțelepți, mai buni, mai îngăduitori cu semenii noștri. Vă doresc tuturor multă sănătate, bucurii și fie ca Lumina Învierii să așeze în sufletul fiecăruia pace, încredere și căldură. În aceste vremuri tulburi grija pentru cei de lângă noi, toleranța și empatia sunt sentimente primordiale. Să nu îi uităm pe cei greu încercați de soartă, pe cei deznădăjduiți și să încercăm, pe cât putem, să le alinăm tristețea. Sărbători Fericite!

Claudiu Predescu,

primarul orașului Ocna Sibiului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.