Weekendul acesta vine cu „Urcatu’ oilor la munte”, în Tălmăcel

Dacă iubiți tradițiile românești și plaiurile mioritice, duminică, 28 mai, sunteți așteptați la Tălmăcel. Asociația Română despre Mâncare aduce în atenția publicului în această vară o serie de proiecte culinare care celebrează cultura și diversitatea gastronomică sub titulatura „România cu Bun Gust”, iar primul eveniment al seriei, intitulat „Urcatu` oilor la munte”, va avea loc pe data de 28 mai în pitorescul sat Tălmăcel din județul Sibiu. Festivalul va începe la ora 12:30 și se va desfășura până la ora 20.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este dedicat tradiției urcatului oilor la munte practicată încă de oierii din Tălmăcel și din întreaga regiune.

„Acțiunile din cadrul proiectului urmăresc să susțină și să promoveze crescătorii de oi din zona Tălmaciu și implicit, micii producători locali. „Urcatu` oilor la munte” este un proiect dedicat atât sibienilor, cât și turiștilor care doresc să descopere tradițiile autentice ale lumii satului românesc de la munte, așa cum sunt ele păstrate și transmise din moși strămoși. Urcatul oilor la munte rămâne până în zilele noastre o complexă sărbătoare pastorală care are loc la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor, alcătuirea cârdurilor de oi, marcarea, tocmirea ciobanilor și deplasarea turmelor către zonele de pășunat din timpul verii”, arată Asociația Română despre Mâncare.

De vorbă cu oierii

Organizatorii mai transmit că publicul participant în cadrul proiectului va avea ocazia unică de a trăi momente autentice ale vieții de la sat, de a purta discuții cu crescătorii de oi din Tălmăcel despre această sărbătoare importantă a satului, despre preparatele din lapte de oaie și chiar de a arvuni anumite produse pentru a le achiziționa în toamnă, când ciobanii coboară cu oile.

Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Culturală și Programul Acțiunilor pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității Locale.

Sponsorul principal al proiectului este Brutăria Vitoșa Tălmaciu.

Parteneri ai programului sunt Primăria Orașului Tălmaciu, Asociația ACT Sibiu și Asociația Obștea Tălmăcel.