La Rășinari, de 1 Iunie nu e doar Ziua Copilului. Cine și cu ce face cinste

În 1 iunie, rășinărenii au o dublă sărbătoare. Ziua Copilului și Ziua Verzarului care a devenit deja o tradiție pentru ei.

De Ziua Copilului, rășinărenii sărbătoresc plăcinta dulce cu urdă și mărar, de Ziua Verzarului. Sunt așteptați toți locuitorii comunei să petreacă împreună și să deguste plăcinta specifică zonei.

”Te invităm de Ziua Copilului la Rășinari! Este o tradiție deja ca de 1 iunie să fie și Ziua Verzarului la Rășinari. Ca în fiecare an, vedetele sunt copiii și această plăcintă dulce cu urdă și mărar, specifică Rășinariului. E vremea în care urda-i în cea mai bună condiție a ei, iar mărarul dă culoare plăcintei. De acolo, credem noi, vine si denumirea de verzar. Mulți îi spun “vărzar” și cei ce nu cunosc plăcinta se așteaptă să găsească un gust sărat al unei plăcinte cu varză… dar iată că de atâția ani, această plăcintă devine tot mai populară și tot mai indrăgită, dincolo de granițele satului nostru drag. Și cine poate propaga cultura mai bine decât copiii? Acesta este motivul pentru care le dezvăluim acest “dulce” sănătos si sățios, tocmai de ziua lor, de Ziua Internatională a Copiilor. Te așteptăm, așadar, în Rășinari, joi, 1 iunie,  când, la ora 10:30 are loc o întâlnire la Muzeul Etnografic Rășinari cu degustare de plăcintă dulce cu urdă și mărar. La ora 11:00 va avea loc o piesă de teatru pentru copii și la ora 12:00 o drumetie ghidată in imprejurimile Rășinariului”, au transmis reprezentanții autorităților locale.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.