
Nicoleta și Ion Mitroi, din Măldăeni, județul Teleorman, au transformat lucrul cu ceramica de Cucuteni într-un stil de viață. Cam acum aproape două decenii și-au descoperit pasiunea, iar de atunci confecționează neîncetat fel de fel de produse, printre care și bijuterii. Le place să transmită mai departe acest meșteșug și următoarelor generații, astfel că sunt o prezență frecventă și în Muzeul ASTRA, cu diferite ateliere educative. Weekendul acesta, s-au aflat la Târgul Olarilor, în Piața Mare, un proiect aflat la cea de-a 57-a ediție.
„Noi suntem foarte buni prieteni cu Sibiul și cu muzeele, cu toate activitățile care se desfășoară aici. Ca de obicei, e foarte bine, publicul este foarte receptiv să cumpere. Am mai fost la Târgul Olarilor”, spune Nicoleta Mitroi.
Ion și Nicoleta Mitroi au descoperit acest meșteșug acum aproape 20 de ani.
„În urmă cu vreo 20 de ani am avut primul contact cu ceramica de Cucuteni. Ne-am îndrăgostit de ea. Soțul era student la Academia de Artă, el a studiat acolo și eu pe lângă el. Am început să facem întâi pentru noi, apoi a devenit un stil de viață. Altă meserie nu am avut, deși eu sunt la bază inginer, dar după ce am terminat facultatea m-am apucat de ceramică. Când ai pasiune, vin și inspirația și creativitatea”, spune Nicoleta.
„Materialul cu care eu îmi petrec foarte mult timp”
Ceramica de Cucuteni este, așadar, o continuă sursă de inspirație pentru cei doi soți.
„Lutul este materialul cu care eu îmi petrec foarte mult timp, de dimineață până seară. E un material din care poți să faci absolut orice. Mai ales ceramica pe care o lucrăm noi, se lucrează manual, chiar se poate face orice frumos. Facem și bijuterii din lut care sunt bine primite acum vara”, mai spune Nicoleta Mitroi.
Cei doi meșteri au și un urmaș în această meserie. „Fata urmează, când are timp. Deocamdată s-a îndreptat și către alte domenii, dar sper să revină”, mai spune Nicoleta.
Târgul Olarilor este un proiect organizat de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.