Incendii și muniție neexplodată, intervențiile la care au fost solicitați pompierii în weekendul trecut

Sfârșitul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii sibieni, ei participând la peste 145 de misiuni.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns, în weekendul care tocmai s-a încheiat, la 147 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. Dintre acestea 133 de sibieni au avut nevoie de ajutor medical calificat. Tot în aceste zile pompierii au intervenit la stingerea a patru incendii și au efectuat două misiuni de ridicare și depozitare muniție neexplodată.

Patru incendii, în două zile

Pompierii sibieni au fost solicitați să intervenă sâmbătă și duminică la stingerea a patru incendii. ”Sâmbătă, în jurul ori 09:45 pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu de resturi menajere în Miercurea Sibiului. Incendiul a fost cauzat de focul deschis în spații deschise și lăsat nesupravegheat. Nu au fost înregistrate pagube și nici victime. Tot sâmbătă, în jurul orei 15:30, pompierii Secției Miercurea Sibiului, au intervenit pe strada Octavian Breazu din Miercurea Sibiului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui imobil. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta în bucătărie, la aparatul de gătit și la mobilier. Aparatul de gătit era alimentat cu o butelie, astfel exista riscul unei explozii. Intervenția promptă a pompierilor a eliminat riscul exploziei și astfel incendiul a fost stins în limitele găsite, fără a se extinde la întreaga locuință. Incendiul a fost cauzat de flacăra aparatului de gătit lăsat nesupravegheat. În jurul orei 15:30, pompierii medieșeni au intervenit în municipiul Mediaș cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată. În urma incendiului a fost afectată o suprafață de aproximativ 10.000 de mp. Duminică, în jurul orei 17:30, pe strada Țiglari din municipiul Sibiu a izbucnit un incendiu la două containere de deșeuri. La fața locului au intervenit pompierii sibieni cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost cauzat de utilizarea focului deschis în spații deschise și astfel au ars cele două containere, iar un al treilea a fost  parțial afectat de incendiu”, potrivit unui comunicat al ISU Sibiu.

Muniție neexplodată, ridicată de pompieri din Cisnădie și Sibiu

Pe lângă incendiile la care pompierii au fost chemați să intervină, aceștia au mai fost solicitați să acționeze și la ridicarea de muniție neexplodată găsită de sibieni.” Sâmbătă în jurul orei 11:30, echipajul pirotehnic al ISU Sibiu, a efectuat o misiune de ridicare și depozitare a muniției rămase neexplodate. Echipajul a intervenit în localitatea Cisnădie, pe strada Lungă unde în urma unor acțiuni de curățare, proprietarul unui imobil a identificat într-o anexă mai multe cartușe. Pirotehniștii au ridicat 35 de cartușe calibru 6,5 mm în vederea depozitării și distrugerii ulterioare. Duminică în jurul orei 13:00, echipajul pirotehnic al ISU Sibiu a intervenit pe strada Bobâlna din municipiul Sibiu, la intersecția cu Parcul Subarini pentru ridicarea unor elemente de muniție neexplodate care au fost găsite de un trecător în spațiul verde. Pirotehniștii au ridicat 45 de cartușe calibru 5,6 mm în vederea depozitării și distrugerii ulterioare”, potrivit reprezentanților ISU Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.