
În urmă cu mai bine de un an, Sibiul Azi semnala o situație neobișnuită, existentă pe strada Zaharia Boiu pe porțiunea din vecinătatea Parcului Sub Arini. Accesul pe spațiul care în trecut asigura legătura cu aleea de lângă patinoar și Parcul Sub Arini a fost restricționat, fiind amplasate un lanț și o tablă care împiedică trecătorii să folosească acel drum.
Locuitorii din zonă au fost revoltați de măsura luată de proprietarii terenului la acel moment, exprimându-și speranța că se va găsi o cale de mijloc pentru reluarea accesului spre parc. După aproape un an și jumătate, situația e neschimbată, accesul rămânând interzis; lanțul e tot acolo, împiedicând trecerea. ”Uitați-vă cum arată locul acesta, zici că suntem la periferie. Mai spunem că suntem într-un oraș civilizat, în zonă centrală”, ne-a spus, joi, un locatar din zonă.
Ce spune Primăria
Într-un răspuns transmis în luna iunie 2022, referitor la situația de pe strada Zaharia Boiu, reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu arătau că: „Terenul în suprafață de aproximativ 6.000 mp situat în capătul înfundat al străzii Zaharia Boiu este în prezent proprietate privată, fiind retrocedat mai multor persoane fizice care au inițiat și câștigat o acțiune în instanță în anul 2018, prin sentință definitivă. Acest teren a fost înscris în Cartea Funciară ca atare în decembrie 2019”, se arată în răspunsul transmis către Sibiul Azi de Primăria Sibiu. Nu s-a specificat în acel răspuns dacă instituția edilitară va încerca să găsească împreună cu proprietarii o soluție pentru schimbarea situației de pe respectiva stradă.