14 noiembrie, Lăsatul Secului. Ce fac românii în ziua premergătoare Postului Crăciunului

15 noiembrie este ziua în care creștinii ortodocși intră în Postul Crăciunului. Cu o zi înainte, în 14 noiembrie, aceștia sărbătoresc Lăsatul Secului.

Cele 40 de zile de post, care se vor încheia în ajunul Crăciunului, încep miercuri, 15 noiembrie. În tot acest timp oamenii renunță la alimentele de origine animală, dar fac și o curățenie spirituală, prin abținerea de la gânduri, vorbe și fapte rele. Postul se încheie în 24 decembrie, în ajunul marii sărbători, Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Care sunt obiceiurile la români, de Lăsatul Secului

Românii au obiceiuri și tradiții din moși strămoși legate de marea sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos, care este pregătită prin Lăsatul Secului. În această zi, care este prima din șirul celor 40 cât durează Postul, românii, potrivit jurnalul.ro, ”se dedică rugăciunilor, reflecției și creșterii spirituale, meditează asupra semnificației Nașterii Domnului Iisus Hristos. De Lăsatul Secului are loc o masă îmbelșugată, îndreptată spre răsărit, pe care se pune o icoană. Pe mijloc, lângă preparate, se așează sarea și pâinea, iar credincioșii vor începe cu cele două alimente. Printre preparatele nelipsite se află ciorba de găină. Tradiția spune că dacă pieptul de găină este gras, iarna va fi friguroasă. Totodată, sunt pregătite friptura, plăcinta din brânză dulce și stafide, fructe, legume și vin. Obiceiul este ca finii să meargă în vizită la nași, fără să anunțe, cu plocon. Aceștia bat la ușa nașilor și spun următoarele cuvinte: ”Nașule, am venit cu ploconul!”. Finii își cer apoi iertare de la nași pentru greșelile pe care le-au făcut de-a lungul timpului, iar după ce se împacă, se stă la masă. Printre preparate trebuie să se afle și struguri ori stafide deoarece simbolizează sporul casei.  Se spală toate așternuturile și fețele de masă pentru a rămâne curate în timpul Postului. O altă tradiție este ca vasele să fie puse cu gura în jos pentru a fi ferite de spiritele rele. Se spală foarte bine oalele în care a fu fost gătite produse de dulce pentru a fi pregătite pentru zilele de post.  Resturile alimentare ce rămân de la masa de Lăsatul Secului se vor arunca afară, într-o față de masă, spre răsărit, și se vor rosti și următoarele cuvinte: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate, și de la holdele mele oprite”.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.