VIDEO| Ce au în plus noile saloane din Secția Oncologie a Spitalului Județean Sibiu

Pacienții din Sibiu și nu numai, care suferă de afecțiuni oncologice vor putea fi tratați de acum înainte în spații modernizate, dotate la standarde înalte.

Astfel, a fost modernizată încă o secție a Spitalului Județean de Urgență. Este vorba despre cea în care vor fi tratați bolnavii oncologici, secție care va funcționa de acum înainte în clădirea Maternității.

Cu fonduri asigurate de Uniunea Europeană prin POIM, bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu și Agenda de Sănătate a municipiului Sibiu, au fost modernizate toate cele 19 saloane. Au fost înlocuite rețelele electrice, cele de încălzire, alimentare cu apă și canalizare. Pereții exteriori au fost termoizolați, iar la geamuri și uși a fost montată tâmplărie nouă. Au fost aplicate covoare PVC antimicrobiene, iar pereții au fost zugrăviți cu vopsea antibacteriană. Saloanele beneficiază în premieră de sisteme de climatizare automatizată, în fiecare dintre acestea există un  ”nurse call” (sistem de comunicare directă pacient-asistent) și dispozitive de detectare și semnalizare a incendiilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.