VIDEO| „Escaladă” în Biblioteca ASTRA. Cum se ajunge în doar trei minute pe crestele Făgărașului

Aproximativ trei minute durează să ajungi la etajul V al Bibliotecii ASTRA, unde cei de la „Anii Drumeției” au organizat o proiecție foto, în care au fost expuse imagini surprinse pe crestele Făgărașului.

Zeci de sibieni iubitori de munte s-au adunat, marți seară, la etajul V al Bibliotecii ASTRA, în American Corner, pentru a se bucura de „Creasta Făgărașului în Imagini”. Lucian Belașcu, fotograf și pasionat de drumeții, a fost autorul unei proiecții speciale în care a surprins aventura sa pe munte. Prin cele peste 100 de fotografii, cei care au participat la evenimentul de marți au „pornit”, pentru câteva minute, din nou pe potecile pe care le-au străbătut alături de „Anii Drumeției”.

„În această expoziție am încercat să surprind drumeția exact așa cum a fost ea. Pozele au fost realizate în timpul drumeției, deci pe potecă, cu bune și rele, în zile cu soare și în zile mai noroase, cu vânt și furtună, uneori. Am încercat să prezint exact ceea ce s-a întâmplat. Expoziția este una în stil documentar”, a declarat într-un interviu acordat presei Lucian Belașcu.

Fotograful a mărturisit că nu întotdeauna planul de la cabană a fost același cu cel de pe poteci.

„În sensul că au intervenit și condițiile meteo care ne-au mai dat peste cap planul, a intervenit oboseala care uneori a fost mai mare decât ne-am fi așteptat, dar per total am depășit cu bine aceste momente de cotitură și am ajuns cu bine de fiecare dată, în siguranță, la cabană. Este de fapt o proiecție foto, nu este o expoziție, cu fotografii realizate în timpul acestei ture. Va fi disponibilă doar în cadrul acestui eveniment. Probabil colegii mei de la Anii Drumeției vor posta o parte din fotografii”, a spus Lucian Belașcu.

De când dragostea pentru munte

Lucian s-a îndrăgostit de munte acum aproximativ un deceniu și jumătate. Își amintește că prima drumeție a fost în Piatra Craiului.

„Am crezut că o să mor. La propriu. Dar am scăpat. Și de atunci mi-a ”intrat microbul”. Am zis că nu o să mai merg, dar se pare că m-am răzgândit și am mers de nenumărate ori de atunci”, a spus, zâmbind, fotograful.
Întrebat care a fost cea mai mare provocare pe munte, acesta a adăugat: „Nu aș zice că am avut dificultăți din punct de vedere tehnic. Picioarele și coprul au mers de fiecare dată. Însă au fost câteva momente cheie unde psihicul a contat mai mult, pe zonele foarte expuse de stâncă, acolo este provocarea cea mai mare”.

Lucian Belașcu este aproape de echipa de la „Anii Drumeției” încă de la începuturile proiectului.

„Reprezintă cel mai frumos proiect care s-a derulat în Sibiu în ultimii ani pentru mine personal. Pentru că, cu siguranță, drumețiile mele în natură nu s-au dublat, ci probabil s-au triplat și poate mai mult, din cauza acestui program, pentru că am cunoscut oameni pregătiți care au știut să ne ghideze în locuri în care nu am mai fost până acum, au știut să ne arate locuri și să ne spună poveștile locurilor respective. Este un mare plus, nu doar pentru mine personal, ci și pentru întreaga cominitate care iubește muntele, drumeția în general, și pentru județul Sibiu și țară. Și – de ce nu?- , poate să fie și pentru turiștii care vin din exterior!”, a spus Lucian.

Printre cei care au luat cuvântul marți seară la evenimentul de la Biblioteca ASTRA s-a numărat și Cosmin Cocoș, cunoscut drept Coco. „Mă bucur când mă uit la o sală plină cu oameni, cu fețe zâmbitoare, ochii deschiși față de natură! Suntem o gașcă de prieteni!”, a spus ghidul.
De altfel, ghidul Radu Zaharie a mărturisit: „Am trăit emoția alături de el și un singur lucru vreau să vă spun: a fost dorința lui și a colegelor mele de a ne aduna astăzi aici și de a ne bucura de niște amintiri de fapt ale voastre, care s-au născut la inițiativa voastră, a celor care ați petrecut anul alături de noi pe poteci! Știți foarte bine că aceste ture s-au cristalizat din a voastră dorință de a face un pic mai mult decât facem în mod obișnuit la turele de o zi și ne bucurăm foarte mult că au avut loc! A fost un pas mare pentru Anii Drumeției, pentru că din Anii Drumeției s-au născut!”.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.