VIDEO| Bunica farmacistă, mama medic, Liliana – inamicul bolilor ORL

În luna femeii, reprezentantele sexului frumos sunt în centrul atenției. Așa  că și noi vă aducem astăzi o poveste a unei doamne de succes, care face bine comunității sibiene! Dr. Liliana Ermacov este medic specialist ORL și, de câțiva ani, face parte din familia RMN Diagnostica Sibiu. Are 33 de ani, este din Republica Moldova, dar a luat, acum patru ani, drumul către Sibiu alături de soțul ei. Împreună, și-au creat un nou trai în orașul de pe Cibin, iar cele două fetițe pe care le au le desăvârșesc viața de familie. Este un medic renumit în Sibiu care, cu amabilitatea, zâmbetul și profesionalismul său, alină suferințele pacienților.

A urmat studiile universitare și de specialitate la Iași, după care s-a mutat, acum patru ani, alături de soțul ei, la Sibiu:

„Ne-am întâlnit în liceu. Suntem amândoi din Republica Moldova. Soțul meu lucrează în domeniul vamal. Singurul impediment care este la Sibiu este că Iașiul a fost mai aproape de bunicii noștri și puteam să ne ducem mai des la părinți. Ne-am fi dorit ca fetițele să stea mai mult cu bunicii, dar ne-am reorientat. Oricum, fetița cea mare este la școală acum și este important să fie la școală zi de zi. Avem doar vacanțele la dispoziție să ne ducem la bunici. Îmi place Sibiul că este dinamic, cosmopolit, mai ales cu copii mici este mult mai comod. Eu nu am cunoscut bucătăria internă a Sibiului înainte să mă mut aici. Când soțul mi-a spus că o să ne mutăm la Sibiu, am râs, dar mi-a explicat: sunt oportunități unice. Trenul ăsta de oportunitate nu o să vină zilnic, nici lunar, nici anual. Și la un moment dat nu mai vine deloc… Și, atâta timp cât suntem tineri și putem să fim dinamici, asta am și făcut”.

Drumul către medicină

Cum a ajuns la medicină? Ei bine, ne-a povestit chiar medicul, într-un interviu acordat Sibiul Azi.

„Am crescut într-un mediu cu influență medicală: bunica mea a fost farmacist, mama mea este medic și profesează în continuare. Și, atunci, am copilărit în mediul acesta și probabil de aici mi-a fost indusă ideea de a continua tradiția familiei. Amintirile mele cele mai fragile le reprezintă laboratorul de la farmacie, laboratorul de preparare, cu cântarul- balanță, cu sticlăria pentru soluții, și atunci și copilăria și adolescența s-au petrecut în cabinetul din ambulatorul mamei”, povestește dr. Liliana Ermacov.

De trei ani, face parte din echipa RMN Diagnostica, acesta fiind, de altfel, și primul loc de muncă de când s-a mutat în Sibiu.

Ce înseamnă a fi medic

A fi medic înseamnă și multe provocări.

„Sunt mai multe provocări. În primul rând, este vorba despre patologia cu care vine pacientul. Pentru că trebuie să-l facem bine! În al doilea rând, este comunicarea cu pacientul. Mesajul pe care vrem să-l transmitem, ca să-l înțeleagă pacientul… Desigur, este și înțelegerea pacientului ca să urmeze tratamentul recomandat, pentru că și asta contează”, spune medicul.

Cele mai frecvente afecțiuni pe care le întâmpină pacienții ce îi trec pragul cabinetului ORL se referă la patologia rinosinusală, adică probleme de respirație, secreții, obstrucții nazale, senzații de nas înfundat și probleme la nivelul sinusurilor.

O zi în cabinetul său începe cu organizarea materialelor.

„Îmi pun materialele necesare, parafa, ținuta mea de medic, mă uit pe lista de programări, discut cu asistenta, văd cu cine începem, dacă avem urgențe. De obicei, copiii, gravidele, bătrânii, urgențele în sfera ORL o să aibă prioritate. Discut cu pacienții și să mă apuc de treabă”, povestește, zâmbind, medicul.

Cum o văd pacienții săi?

„De obicei, primesc un feedback pozitiv. Suntem tot oameni, nu suntem dumnezei sau zei. Suntem foarte umani, foarte pământeni și speranța noastră de a face cât mai mulți oameni bine, pe asta o urmăm. Dar patologia este diferită. Nu există pacient ca la carte. Există pacient, fiecare este individual și atunci încercăm să ne adaptăm pacientului la fața locului. Dar feedback-ul, în mare, este pozitiv”, ne destăinuie dr. Liliana Ermacov.

Ce face medicul când nu e la cabinet

Când nu este la cabinetul de la RMN Diagnostica, medicul este, dincolo de halat, mamă. „Acesta este rolul meu primordial. După care rolul de soție, femeie, fiică, entitate socială. Și le împart procentual. La început, clarific lucrurile cu copiii, cu soțul, casa și apoi rămâne timp și pentru mine”, spune dr. Liliana Ermacov.

Medicul are două fetițe, pe Iasmina de un an și pe Camelia de șapte.

„Când mă întorc de la muncă, mă așteaptă ca și cum aș fi foarte fresh și plină de putere, cu chef de joacă, de activitate, de desene. Și, atunci, las oboseala, care este inevitabilă, zâmbesc și mă apuc de joacă cu fetițele”, ne dezvăluie medicul.

Printre pasiunile sale se numără vizionarea de filme bune, arte și muzica.

„Am mai multe pasiuni. Trebuie să fiu corectă și să spun că pasiunile mele personale sunt lăsate deocamdată deoparte. Îmi place mult filmul, îmi place arta, îmi place muzica, îmi place să merg la muzee, să călătoresc, dar cum am spus, procentual rămân la cele 5 procente ale mele personale”, spune dr. de la RMN Diagnostica.

Un simptom banal poate să îmbrace niște patologii destul de problematice, de serioase

Medicul specialist ORL oferă consultații la RMN Diagnostica Sibiu și în contract CAS.
Ce mesaj are pentru sibieni?

„Un mesaj pentru sibieni este să nu aștepte ca boala să ia avânt. Veniți la medic. Nu contează dacă simptomele dumneavoastră sunt minore sau vi se pare că este o chestie banală… Un simptom banal poate să îmbrace niște patologii destul de problematice, de serioase. De aceea este foarte important, o proflaxie sau dacă se intalează o patologie, să nu ezitați. Veniți la medic! La orice specialitate, cu orice problemă, noi suntem aici, vă așteptăm ca să vă ajutăm. Sperăm să fie doar un control de rutină. Așa ne dorim pacienți sănătoși, doar cu controale de rutină. Dar, din păcate, uneori avem surprize negative care deja ne depășesc. Și, ca să nu avem situații de genul acesta, vă rugăm să veniți cât mai des la medic!”.

RMN Diagnositca Sibiu se află pe strada Someșului nr. 19 din Sibiu. Informații suplimentare se pot afla la numerele de telefon 0269243121 // 0269243135 sau pe site-ul www.rmn-diagnostica.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.