„Hermann visează” la mijlocul lui aprilie, la „Gong”

La mijlocul lunii aprilie, „Hermann visează”, din nou, la Teatrul „Gong”. În 13 aprilie, de la orele 11 și 18, și 14 aprilie, de la ora 18, spectacolul recomandat copiilor cu vârsta peste cinci ani se va juca în Sala Etaj, după o dramatizare de Daniel Chirilă și în regia Elizei Păuna.

Scenografia este semnată de Romulus Boicu, muzica de Charlie Fălămaș, iar din distribuție fac parte Raluca Răduca, Adrian Prohaska, Lucia Barbu și Charlie Fălămaș.

„Hermann este un băiețel ca oricare altul. Are numai 8 ani și are toate grijile pe care le poate avea un copil la vârsta lui: şcoala e prea grea, timpul nu-i mai ajunge pentru joacă și este dojenit permanent de părinţi și profesori fiindcă toţi vor să-l schimbe, dar el vrea să rămână acelaşi copil visător și jucăuș. Imaginaţia este una dintre supercalitățile lui Hermann, astfel, un drum banal spre şcoală, devine o aventură în care Hermann este eroul care îi salvează pe părinţi, profesori și chiar întregul oraș”, transmit reprezentanții Teatrului „Gong” din Sibiu.

Spectacolul este o incursiune în mintea copilului care trece prin schimbări, ale cărui responsabilităţi venite odată cu începerea şcolii încep să planeze înfricoşător asupra lui, iar adulţii din jur au din ce în ce mai multe aşteptări de la el. Poate fi un spectacol în care orice copil are dreptul să se răzvrătească împotriva maturizării şi a trecerii timpului, care nu mai are răbdare cu el. În același timp, este şi un spectacol cu un final neaşteptat în care copilul descoperă că propiile frici şi supărări sunt mult mai mici decât credea, iar disciplina venită din educaţia solidă te poate ajuta să îmblânzeşti timpul şi lumea.

Conform reprezentanților Teatrului „Gong”, „Hermann visează” poate fi călătoria necesară oricărui copil care se desprinde de programul cotidian al unei zile în care merge la şcoală şi are teme, pentru a-şi duce către îndeplinire propriile aventuri cu adevărat fantastice.

Spectacolul are o durată de 45 de minute, iar prețul unui bilet flexibil este de 12 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.