O călătorie periculoasă în căutarea unei vieți mai bune „ESTE Filmul de Miercuri”

Sibienii cărora le plac filmele din cadrul „ESTE Filmul de Miercuri” au posibilitatea în această săptămână să vizioneze un film nominalizat la categoria Cel mai bun film în cadrul Premiilor Europene de film 2023.

„ESTE Filmul de Miercuri” prezintă ”Io Capitano”, o dramă captivantă ce abordează problema migrației din Senegal, un film despre o călătorie periculoasă spre Europa, în căutarea unei vieți mai bune. Este un film care a primit Leul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, 2023, nominalizat la categoria Cel mai bun film în cadrul Premiilor Europene de film 2023.

”Io Capitano spune povestea călătoriei pline de aventuri a lui Seydou și Moussa, doi tineri care pleacă din Dakar sperând să ajungă în Europa. O odisee contemporană prin pericolele deșertului, ororile centrelor de detenție din Libia și primejdiile mării”, au transmis reprezetanții ESTE Filmul de Miercuri.

Proiecția va avea loc miercuri, 3 aprilie, de la ora 20.00, la Sala Mică a Centrului Cultural ”Ion Besoiu”.

Sursa foto: facebook ESTE Filmul de Miercuri

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.